Arhiva pentru categoria ‘Uncategorized’

Intre prostie si birocratie

Wednesday, 9 April 2008

Ma intriga resemnarea autoritatilor in fata birocratiei care intirzie sau pune fundamental in pericol citeva proiecte esentiale pentru dezvoltatea orasului si a judetului.

Sint disperat de lentoarea statului, in forma sa de mamut national sau de broasca testoasa locala, si de zadarnicia semnalelor publice ca stimuli ai miscarii acestora.

Cu riscul de a ma repeta, voi trece in revista principalele investitii de acest tip: aeroportul, soseaua de centura a orasului, lucrarile de consolidare la Palatul Culturii si Teatrul National, infrastructura rutiera de la intrarea in oras dinspre Letcani. Toate au fost teme de campanie electorala in urma cu patru ani, iar acum abia de au trecut de faza de proiectare sau de prima alocare a fondurilor.

M-am convins, de-a lungul timpului, de faptul ca birocratia este un dat de care nu poti scapa, cel putin aici, la noi. Prin urmare, nu pledez pentru o situatie ideala si nu critic in necunostinta de cauza. Dar am vazut, si nu o data, situatii care confirma zicala “omul sfinteste locul”, adica proiecte salvate prin implicarea persoanelor care si-au asumat o cauza sau o functie publica.

Imi este greu, prin urmare, sa pun doar pe seama birocratiei faptul ca in decursul unui an n-au fost identificati, de exemplu, toti proprietarii terenului necesar constructiei noii piste de la Aeroport si, drept consecinta, s-au pierdut zeci de miliarde de lei destinati proiectarii pistei si inceperii lucrarilor.

Apoi, mi-e greu sa inteleg pasivitatea cu care sefii de la Palatul Culturii si Teatrul National accepta taraganarea refacerii acestor cladiri, sumedenia de motive, legale, fireste, pe care o aduc drept acoperire. Nu cred ca vreunul dintre ei ar sta cu miinile in sin daca propria-i casa s-ar scufunda pe zi ce trece. Nu cred ca ar accepta tragedia invocind motive legale referitoare, de exemplu, la asigurari sau la negocieri interminabile. Sint convins ca ar grabi lucrurile si ar gasi solutii, tot legale, pentru indepartarea inconvenientelor. Sau, in cel mai rau caz, ar urla ca din gura de sarpe si ar atrage atentia asupra disperarii lor.

Nu inteleg, iarasi, de ce autoritatile nu au gasit o rezolvare pentru a evita sensul giratoriu prognozat sa se construiasca in dreptul ERA Park de la iesirea din Iasi. Cred ca e limpede (am vazut asta in mai multe rinduri la Sibiu) ca acolo vor fi blocaje mari de circulatie. Firmei constructoare i s-ar fi putut pune in vedere sa extinda pasarela, care traverseaza calea ferata, peste soseaua Iasi-Letcani.

Replicile autoritatilor la asemenea nedumeriri sint spuse, de obicei, cu jumatate de gura si invoca motive birocratice, uneori hilare, prostesti chiar, de la negocieri indelungate cu nu stiu cine, pina la dificultatea de a cauta in arhive sau chiar faptul ca angajatii sint in concediu.

Constat, in paralel, ca mai toate investitiile imobiliare private din Iasi reusesc sa rezolve problemele similare cu mare rapiditate. In urma cu patru ani, cea mai mare investitie era hotelul Europa al d-lui Ionescu. Acum, deja sint in pragul finalizarii citeva asemanatoare ca pondere financiara (Green village, Dream village), au fost construite citeva cartiere de vile si sint in stadiu avansat proiecte care presupun construirea in locatii delicate, pentru care sint necesare zeci sau sute de avize.

E un truism sa mai spui ca exista o mare diferenta de atitudine, de abordare in mediul privat fata de cel public. Si ca in aceste momente orasul si judetul au nevoie de oameni activi, energici, care sa-si asume obiectivele promise si sa le gestioneze cu metodele unui administrator privat in interes public.

Este regretabil si revoltator ca Iasul este pe cale sa rateze principalele obiective de infrastructura, in conditiile in care a avut si are mai multi ministri cheie in Guvern. O ocazie deosebita este irosita lamentabil. Functiile publice din administratia locala se dovedesc a fi un rezervor de birocratie, de coruptie si demagogie. Sa stai cu banii in cont si sa nu misti un deget, invocind abia ingaimat – de teama de a nu deranja pe cineva mai sus pus – birocratia, inseamna nici macar sa fii prost, ci chiar periculos pentru interesul public.

Iasi – 600,25

Tuesday, 1 April 2008

Pe site-ul primariei puteti citi privilegiul dat de domnitorul Alexandru cel Bun tuturor negustorilor care faceau comert cu tatarii la 6 octombrie 1408.

papyrus1.jpg

Veti afla de acolo ca la vremea respectiva Iasul era loc de vama si ca pentru fiecare vita dusa peste Prut trebuiau platiti cite doi grosi, iar la o suta de oi taxa era de 30 de grosi, ceea ce inseamna un raport cam de sase oi la o vita. Privilegiul respectiv, lasa sa se inteleaga site-ul primariei Iasi, este motivul in virtutea caruia sarbatorim anul acesta 600 de ani de la atestarea orasului.

Sarbatorim este un fel de a zice, deoarece pina acum, si iata au trecut deja trei luni, programul pus pe roate de primar si de comisia special constituita pentru aceasta sarbatoare nu a fost definitivat. Lucrul pare de mirare si nu ma asteptam la atita tacere, mai cu seama ca avem de-a face cu un an electoral. Sa fiu sincer, nu credeam ca primarul Nichita, dar si ceilalti candidati, nu vor fructifica o asemenea ocazie pentru a-si spori imaginea in timpul scurs intre Anul Nou si primul tur al alegerilor locale. Ba chiar credeam ca vinul si berea vor curge din belsug prin cartiere, ca micii vor fi impartiti gratis pe strazi, in vreme ce echipele de campanie ale candidatilor vor preamari in fata multimii atit figura domnitorului Alexandru cel Bun, cit si cea a candidatului liberal, democrat, social-democrat sau independent.

Eram indreptatit sa cred asta, mai cu seama prin prisma experientei Sarbatorilor Iasului de anii trecuti, la care, pe de o parte este sarbatorita Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea orasului, prin cozi lungi la racla-i de argint, iar pe de alta parte se degusta îndelung din primul vin, pe platoul de la Hala – la botul calului, in cartiere – la coada la mititei si la coaste de purcel sau la Palatul Roznovanu, in sala mare a Primariei – la gustari mai alese.

Anul trecut, daca va amintiti, sarbatorile au tinut o saptamina si s-au terminat apoteotic, cu focuri de artificii care au durat aproape o ora. Credeam, prin urmare, ca anul acesta va fi o perpetua sarbatoare, impatrita ca putere, daca punem la socoteala faptul ca patru candidati au interese electorale mari. Dar iata ca lucrurile nu stau chiar asa, si in afara de citeva comunicate, care anuntau ca la primarie se lucreaza pentru definitivarea programului, si o intilnire cu bataie mai lunga referitoare la soarta orasului, nu s-a mai pomenit mare lucru de Iasi 600.

Cred cumva ca, de unde in alti ani veselia afecta firesc pe toata lumea, ca la o nunta la cort, de la primar la palmas, odata ce a devenit un subiect de studiu, ba chiar o sarcina si un test civic, figurile principale ale administratiei au cam sfeclit-o. Cum ar veni, la bitiiala si la batuta se pricepe toata lumea, dar atunci cind treburile devin serioase si participantilor li se cere sa îmbrace fracul, brusc ii loveste paralizia membrelor.

Iasi 600 sau 600,25, tinind cont ca a trecut deja un sfert de an, este un test civic si administrativ. Primarul a pus deja la bataie nu mai putin de 70 de miliarde de lei. Inutil sa mai spun ca, dupa experienta Sibiului de anul trecut, stacheta care trebuie trecuta s-a inaltat considerabil.

Edilii nostri amina prezentarea planului detaliat si a manifestarilor pe care le-au pregatit, simtindu-se slabuti la acest capitol. Alte personaje stau si asteapta, gata sa critice productiile primariei. Cred ca pina la urma va iesi o cearta pe cinste in care se va spune ca banii publici, daca nu au fost sterpeliti pur si simplu, atunci sigur s-au dus pe sinecuri, la amici si la clienti politici. Primarul va striga ca opozitia a stat gura-casca si n-a avut o idee mai de Doamne- ajuta. Vacarmul va conveni la toata lumea, pentru ca in galagia generala fiecare isi va putea ascunde betesugurile.

Cine a facut mai mult pentru Iasi, liberalii sau social-democratii?

Tuesday, 25 March 2008

Aproape ca nu exista discutie cu reprezentantii liberali ieseni la care acestia sa nu spuna ca se considera nedreptatiti de comportamentul presei fata de ei. Deputatul Fenechiu spune ca, in mandatul care tocmai se termina, Iasul a atins un virf de reprezentare la nivel central. Trei ministri in al doilea guvern Tariceanu, deputati influenti in Parlament, reprezentanti la nivelele intermediare ale ministerelor, iata o echipa de centru de care Iasul nu a avut niciodata parte. Sa ne amintim ca maximum de care s-a bucurat judetul in perioada pesedista, spun liberalii, a fost un post de secretar de stat la Ministerul Educatiei si, cu multa bunavointa, daca-l consideram iesean prin adoptie pe Razvan Theodorescu, ministeriatul Culturii in guvernul Nastase.

Sa continuam insa cu argumentele liberalilor. Au reusit, spun ei, sa asigure finantare pentru consolidarea Palatului Culturii, a Teatrului National si au recistigat cladirea Filarmonicii in patrimoniul public, cel al Ministerului Educatiei. Au inclus aeroportul, soseaua de centura si autostrada spre vest in programele nationale de finantare a infrastructurii si au furnizat fonduri foarte mari institutiilor de invatamint preuniversitar si universitar din Iasi. Ca si succese personale, printre altele, deputatul Fenechiu le considera pe cele de la Terom si Nicolina, in sensul ca a obtinut plati compensatorii pentru muncitorii concediati.

De partea cealalta, reprezentantii PSD spun ca liberalii exagereaza. In perioada senatorului Solcanu, sustin ei, Iasul nu a suferit convulsii in zona industriala, in ciuda multelor disponibilizari de personal. Societati comerciale precum FORTUS, TEROM, TEPRO ar fi beneficiat de credite pentru investitii de la fostul FPS sau de alte ajutoare care au facut tranzitia lenta si mai putin dureroasa.

Dar argumentul principal al pesedistilor tine de conjunctura. Ei spun ca liberalii aduc bani pentru ca au de unde, deoarece de putin timp bugetul central este suficient de bogat ca sa-si permita sa dea bani aproape tuturor celor care cer. In perioada in care au guvernat ei, economia ar fi fost in recesiune, iar bugetul abia acoperea nevoile vitale, nici vorba sa fi fost pentru investitii majore. Mai mult, lucrarile la Teatrul National si Palat au inceput in perioada lor, iar planurile pentru soseaua de centura ar fi fost facute de fostul primar Simirad. In prezent, mai spun ei, primarul care-i reprezinta, Gheorghe Nichita, a contractat un imprumut foarte mare in interesul Iasului, al infrastructurii orasului, imprumut care echivaleaza cu aproape tot ce au adus liberalii. Sume asemanatoare au fost gestionate de actualul primar pe vremea cind lucra la regia de apa. Nu in ultimul rind, trebuie spus ca, in cazul Palatului Culturii si al Teatrului National, la originea distribuirii fondurilor trebuie vazuta, intr-o oarecare masura, si Mona Musca, fost ministru al Culturii, care in prezent se afla in tabara PD-L. La rindul lor, si reprezentantii PSD se pling de felul in care le-a reflectata imaginea in presa.

Cind stai de vorba cu un politician despre asemenea lucruri, incerci sentimente contradictorii. Pe de o parte, iti spui ca a facut lucruri bune, care trebuie mediatizate ca atare. Pe de alta parte, gindul te duce repede la faptul ca respectivii nu au adus banii de acasa, ca sint fonduri care au legatura directa cu cotizatiile noastre la buget, iar administrarea lor este rostul job-ului unui ministru sau sef de comisie de specialitate.

De fiecare data, raspunsul meu este acela ca presa trebuie sa spuna despre existenta investitiilor in cauza, dar, in acelasi timp, este obligata sa le urmareasca critic parcursul. Sa urmareasca interesul public mai mult decit cel personal al oamenilor politici. Si sa puna intrebari incomode. De exemplu, de ce nu au inceput inca lucrarile la Teatru si la Palat, in ciuda faptului ca banii necesari lucrarilor exista? Dupa patru ani de finantare, nu avem sosea de centura, iar Aeroportul este in aer. Fondurile lui Solcanu pentru fabricile iesene au fost preponderant electorale, iar imprumutul primarului pare a fi la fel. Una peste alta, este de datoria presei sa vada ce e firesc in munca unui politician si ce este nefiresc. Iar “nefirescul” poate fi vazut prin prisma caracterului nociv al unor actiuni, dar si prin cea a extraordinarului, a “geniului” politic, daca o fi existind asa ceva.

Lasind la o parte relatiile presei cu politicienii, cred ca ar fi un exercitiu util sa meditam la disputa care se poate contura de aici. De dragul stimularii competitiei politice, ar fi bine sa incercam un raspuns la intrebarea: Cine a facut mai mult pentru Iasi, social-democratii sau liberalii? Cu nuanta ca, pentru primul guvern Tariceanu, liberalii inseamna de fapt Alianta DA.

Ce aduc nou tinerii in politica?

Monday, 17 March 2008

Saptamina trecuta s-a consumat cea mai aprinsa sedinta a Consiliului Local din acest an. Subiectul care a inflamat atmosfera a fost cererea consilierului local Daniel Oajdea de infiintare a unei comisii care sa expertizeze calitatea lucrarilor de asfaltare pe care primarul Nichita le plateste unui consortiu destul de ciudat incropit in jurul fostei regii de intretinere a strazilor. Nu subiectul asfaltarilor ma intereseaza acum, ci persoana politica a tinarului Daniel Oajdea. El este, de departe, cel mai activ consilier local si, din cite am aflat, este hotarit sa joace un rol politic important in PD-L. Este un politician incisiv, energic, coerent si are un simt deosebit de a se plasa in mijlocul evenimentelor mediatizate de presa. Ii seamana putin lui Dan Carlan de acum vreo zece ani. Vi-l amintiti pe Dan Carlan umblind cu centrala de bloc in remorca tractorului, ca sa o vada tot orasul? La fel, Oajdea umbla acum cu rigla si cintarul ca sa masoare grosimea si calitatea asfaltului. Acum vreo doua saptamini, voia sa inchirieze un autobuz in care sa-i imbarce pe tonetarii ieseni si sa-i duca pina la Piatra Neamt, ca sa le arate cum a rezolvat primarul “Pinalti” problemele omologilor comercianti de acolo.

De partea cealalta, cumva sufocat de primarul Nichita, liderul tinerilor PSD, Catalin Ivan, da dovada uneori de pusee asemanatoare de incisivitate, asumindu-si insa, pe ansamblu, un rol secundar, cumva mai sters, chiar daca iesirile sale sint de natura sa-ti retina atentia. Daca nu ma insel – si o spun cu toata simpatia pentru un tinar care vrea sa parvina politic -, Catalin Ivan se doreste a fi un politician de culise mai mult decit unul de actiune fatisa. Este cumva mai aproape de Solcanu sau de Nichita decit de Victor Ponta.
In tabara liberalilor, tinerii nu se itesc din spatele seniorilor si nici nu au crescut in umbra acestora. Relu Fenechiu i-a luat locul lui Dumitru Oprea dupa ce l-a alungat de la conducere pe Adrian Mogos, dar nu a crescut la scoala celor doi, cita o fi fost. Cei trei corifei liberali, Relu Fenechiu, Cristian Adomnitei, Tudor Chiuariu, au crescut de capul lor in politica. Tupeisti, uneori obraznici, gata sa-si ia singe si sa se faca frati de cruce intre ei, capabili sa puna mina pe ceva ce nu le apartine fara sa-si puna multe intrebari, cei trei par crescuti politic la scoala de copii. De aici si curajul de a se lua la bataie cu Basescu, al carui comportament nu-i departe, de altfel, de al lor. Cum nu departe de comportamentul lor este si cel al lui Hrebenciuc.
Observindu-i de ceva vreme si dindu-mi seama ca au cele mai mari sanse sa reprezinte viitorul clasei politice de acum, ma intreb in ce masura acesti tineri aduc ceva nou si benefic in politica noastra? Sa generalizez cumva: vor aduce tinerii schimbarea in asa fel incit sa profesionalize clasa politica, sa o apropie de nivelul european? Daca nu, ce le lipseste, ce anume ii face sa calce pe urmele predecesorilor, fara nici un pic de originalitate?

O campanie electorala cu multi bani si pasiuni puternice

Tuesday, 11 March 2008

 

Spre deosebire de campaniile electorale pentru alegerile locale de acum patru si de acum opt ani, cea din acest an arata deja o mobilizare financiara, motivationala si emotionala fara precedent. Primarul si-a alcatuit bugetul in asa fel incit sa cheltuiasca zeci de milioana de euro pina la alegeri. Pentru el, Primaria este “totul sau nimic”. Viitorul sau in partid (PSD), unde acum este vicepresedinte la nivel national, depinde esential de fotoliul de primar. Daca nu-l va mai avea, va pierde orice funtie, deci influenta, atit pe plan local, cit si pe plan national.

Irina Schrotter, care deja a intrat pe piata politicii cu multi consilieri (in frunte co sotii Saftoiu) si multi bani, si-a facut aproape un scop existential din detronarea primarului. Atita energie si pasiune vezi rar la un candidat. Vazind-o, uneori o compari cu o femeie inselata care cauta razbunare. Cred ca va fi foarte important pentru ea felul in care isi va struni “gelozia” in campania electorala.

Fostul rector Dumitru Oprea este insa suspect de tacut. In timp ce primii doi candidati au inceput campania, rectorul nu a facut inca nici o miscare. Problema sa pare a fi relationarea cu infrastructura de campanie, cea a democratilor, si, in particular, cu deputatul Movila. Din gesturile mici pe care le face, poti trage insa concluzia ca Dumitru Oprea clocoteste. Unele reactii sint disproportionate fata de evenimentele la care se raporteaza. Rareori am vazut un om mai ambitios, iar ambitia este principalul sau motor. Din cite imi dau seama, domnia sa nu a gasit inca o solutie financiara campaniei, ceea ce arata un handicap serios de “relationare”.

Ma mira oarecum intrarea in lupta a ministrului Cristian Adomnitei, deoarece el stie ca nu are sanse de cistig. De fapt, nu si-a dorit acest lucru si a facut-o pina la urma oarecum fortat. Cred, de aceea, ca pina la alegerile din toamna va cere compensatii pentru gestul sau de sacrificiu. Iar acestea ii vor pune la grea incercare abilitatile deputatului Relu Fenechiu – a carui importanta pe scena politica mi se pare umflata de presa – de a-si struni tabara de la Iasi.

Pasiuni mari au fost aprinse si de campania pentru sefia Consiliului Judetean, indiferent daca va fi vot uninominal sau pe liste de partid.

 

Constantin Simirad face echilibristica de balet intre tabara senatorului Ion Solcanu si cea a primarului Nichita, sperind sa obtina nominalizarea de la PSD, in dauna lui Lucian Flaiser.

La PD-L – senatorul Dan Carlan – caruia solutia cu Dumitru Oprea la Primarie nu prea i-a convenit – va face tot posibilul sa directioneze resursele pe care le controleaza in partid spre propria-i campanie. Acesta ar putea fi, de altfel, un motiv serios de cearta cu rectorul Oprea

In fine, daca deputatul Fenechiu mai poate spera ceva de la aceasta campanie, singurul loc unde poate avea un oarecare cistig este Consiliul Judetean. Cred ca mizeaza pe o alianta majoritara post electorala cu PSD, in care sa obtina posturile de vicepresedinti.

Mizele fiind mari, ma astept la o campanie furtunoasa si lipsita de menajamente.

O situatie inedita la ziar

Wednesday, 5 March 2008

Ni s-a intimplat, si nu o data, sa primim replici acide de la cititori in urma publicarii unui articol. Dupa cum ati observat probabil, practica a devenit curenta dupa adoptarea forumului de discutii care insotesc aproape fiecare articol de pe editia web. Ratiunea care sta la baza publicarii unui text la ziar tine de interesul public al informatiei in cauza. Unii cititori acuza insa interese oculte. Uneori este o experienta utila sa le urmaresti scenariile. Descoperi moduri de a gindi care te lasa perplex. Alteori, putine din pacate, postarile lor sint realmente folositoare.

O intimplare petrecuta in urma cu doua zile ne-a pus insa intr-o situatie inedita. Aceea de a motiva de ce nu am publicat un articol. Este vorba de un text scris de domnul Florea Ioncioaia, un excelent jurnalist de opinie, cadru didactic la Departamentul de Jurnalism al Universitatii “Al.I. Cuza”, si un prieten al “Ziarului de Iasi”. Domnia sa, care are rubrica saptaminala la ziar, ne-a trimis spre tipar un articol critic la adresa domnului Daniel Condurache, cadru didactic la acelasi departament si un foarte cunoscut si apreciat mentor al tinerilor ziaristi. In urma cu mai multi ani a fost directorul cotidianului “Monitorul” si al “Opiniei Studentesti”.

Intre cei doi exista, din pacate, un conflict profesional adinc, cunoscut in mediile de profil, dar care nu a iesit la iveala pina acum. De-a lungul timpului, am sperat ca protagonistii vor cadea de acord asupra unui mod de lucru in comun.

Textul domnului Ioncioaia m-a intrigat si m-a mihnit. M-a intrigat deoarece eram curios sa aflu ce anume a dus la dezvaluirea brusca a incompatibilitatii dintre cei doi. M-a mihnit deoarece mi-am dat seama ca nu au reusit sa gaseasca impreuna o solutie de intelegere. Primul gest pe care l-am facut a fost sa-l sun pe domnul Ioncioaia si sa-l intreb daca tine mult la publicarea acelui articol. I-am spus ca sint intrigat si am impresia unui duel in cadrul “grupului”, cumva intre profesionisti aflati de aceeasi parte a baricadei. Din pacate pentru bunele mele intentii, mi-a raspuns ca tine la articol si ca nu-l considera pe domnul Condurache un membru al “grupului”. Trebuie sa spun ca apreciez multe din ideile domnului Ioncioaia. In ultima vreme m-am sfatuit cu domnia sa pe probleme legate de presa si mi-a fost de real ajutor, argumentele sale fiind foarte convingatoare si pertinente. Mi-a spus pe scurt ce reproseaza profesorului Condurache si mi-am dat seama ca articolul va duce la razboi.

Lectura textului m-a pus insa in incurcatura, deoarece aveam de-a face cu o abordare unilaterala. Am cerut o opinie de la cineva care cunoaste partea adversa. Este vorba de Alexandru Lazescu, un jurnalist care nu mai necesita vreo prezentare, si presedinte al “Ziarului de Iasi”. Domnia sa este prieten cu Daniel Condurache, dar si simpatizant al domnului Ioncioaia. Este si cadru didactic la Departamentul de Jurnalism. Asa cum banuiam, s-a aratat surprins de situatie si a considerat ca in anumite privinte critica din articol este nedreapta.

Pentru cei care nu stiu, trebuie sa spun ca intre mine si Alexandru Lazescu, ca si functii in staff-ul ziarului, nu sint raporturi de subordonare. Colaboram si intretinem o relatie profesionala care a fost benefica pentru amindoi de-a lungul timpului. I-am spus toate acestea domnului Ioncioaia, care s-a aratat de acord cu propunerea mea de a renunta la publicarea textului in “Ziarul de Iasi”. Mi-a spus ca intelege, pe de o parte, colaborarea cu domnul Lazescu, iar pe de alta parte relatia de amicitie dintre cei doi. A spus totusi ca se gindeste sa publice articolul in alta parte. I-am dat asigurari ca a doua zi ma voi intilni atit cu Alexandu Lazescu cit si cu alti colegi sa discut despre subiect si despre cum putem avea o abordare jurnalistica a acestuia.

Consider ca, in principiu, cind un ziarist are un interes privat intr-o disputa, este bine sa evite sa foloseasca spatiul editorial destinat opiniilor pentru a-si sustine pozitia. Cred ca este bine sa faca un pas in spate, sa ceara o relatare neutra din partea colegilor. Nu cred ca este bine sa fii in acelasi timp arbitru si jucator. Ii apreciez, de aceea, pe colaboratorii de la Institutul “A.D. Xenopol”, care nu au uzitat de dreptul la opinie in paginile gazetei in disputa pe care o au cu directorul institutiei, domnul Alexandru Zub. Au organizat conferinte de presa, au dat comunicate, ca niste angajati ai Institutului implicati in conflict, si nu ca ziaristi. Iar presa a scris despre neintelegerile de acolo prezentind, simultan, opiniile tuturor partilor opozante, nu ale uneia singure. Aceasta atitudine mi se pare a fi cel putin cavalereasca, pentru a nu spune deontologica.

A doua zi dimineata, domnul Ioncioaia a acuzat pe forumul ziarului faptul ca a fost cenzurat si a spus ca renunta la colaborarea cu redactia. Nu m-a sunat in prealabil si de aceea reactia sa m-a surprins si mi s-a parut neconforma cu discutia de cu o seara inainte. Mai mult, m-a surprins acuza principala adusa lui Alexandru Lazescu, in conditiile in care decizia mi-a apartinut. Atitudinea domniei sale mi s-a parut pripita si nedrepta. Cu atit mai mult, nepotrivita unui profesor de etica si deontologie. I-am raspuns ca, in opinia mea, nu cred ca avem de-a face cu un act de cenzura. De altfel, cred ca cenzura tine esential de insusirile unui stat totalitar, ceea ce nu este cazul Romaniei, care are o piata libera a presei. Cred, de asemenea, ca editorul uni ziar poate si trebuie sa faca o selectie, atit a articolelor de news, cit si a celor de opinie. Aceasta face diferenta dintre ziare. Criteriile selectiei trebuie sa fie insa de buna credinta, clare, sincere si sa urmareasca interesul public si intr-o masura mult mai mica pe cel al ziarului. Ma indoiesc, de exemplu, ca in prestigiosul “The Times” veti citi un atac unilateral la adresa proprietarului Rupert Murdoch. Acelasi ziar va scrie insa despre conflictul dintre voracele Murdoch si lacomul John Malone, insa cu prezentarea ambelor pozitii, daca interesul cititorului o va cere.

Relatia cu colaboratorii trebuie sa fie, de asemenea, transparenta si cordiala. Daca ceri unui specialist o rubrica despre arhitectura, ar fi impropriu sa-ti trimita spre publicare texte de politica. Cei care scriu la ziar, inclusiv domnul Ioncioaia, stiu ca tinem in mod deosebit la aceste principii.

De-a lungul anilor, abia de-au fost citeva texte de opinie nepublicate, iar de fiecare data am discutat amical cu autorul. In cazul de fata am incercat acelasi lucru. Motivul a fost dorinta de a nu prezenta unilateral conflictul de la Departamentul de Jurnalism. Mai cred ca domnul Ioncioaia are toata indreptatirea sa lupte pentru cauza domniei sale. De va fi cazul, ziarul va relata conflictul, neutru, de pe “front”. Dar nu va participa la lupte.

P.S. Domnul Ioncioaia a reusit sa invinga totusi “cenzura”. A postat articolul in cauza pe site-ul ziarului, pe forumul anexat articolului domniei sale de luni. Inca o data se dovedeste ca un ziarist adevarat intra in casa pe geam, cind nu poate intra pe usa.