Bodies. The Exhibition

» Data: 09/09/2010 » Secţiunea: Jurnal american


Bodies.The Exhibition: O expozitie itineranta celebra in care anatomia e ridicata la rang de arta.

Am vizitat duminica trecuta, in sfirsit, expozitia itineranta “Bodies”.  Spun, in sfirsit, pentru ca incercarea mea de a o vedea anul trecut, in New York, a esuat din cauza timpului insuficient.

La Cleveland, expozitia va sta pina cel putin in octombrie, mi-au spus organizatorii, iar daca se vor gasi vizitatori destui, care sa o faca rentabila, va ramine pina in decembrie. Pretul e piperat, 22 de dolari, plus 5 dolari audio-guide-ul. Cu toate acestea, duminica, pe la 12 dimineata, multa lume – adulti si copii – venisera sa viziteze rezultatul acestui demers stiintific extraordinar initiat de anatomisti germani si chinezi, ce s-a dorit a fi un elogiu adus corpului uman.

“Bodies. The Exhibition” constituie practic o expozitie de cadavre umane. Stiu, suna macabru, poate. Niciodata nu am crezut ca o colectie de cadavre umane conservate poate arata atit de coplesitoare si poate fi atit de neinfricosatoare, atit de revelatoare, atit de frumoasa. Da, e chiar frumoasa. Este anatomie ridicata la rang de arta. O imbinare fericita si incredibila intre fiziologie, anatomie, arta si medicina. Citisem despre expozitie pe internet acum un an si am stat in cumpana daca sa ma incumet sa o vizitez. In cele din urma, curiozitatea a invins teama. Expozitiei ii sint dedicate numeroase articole pe internet, multe informatii sint neadevarate, o intreaga “mitologie” o invaluie. De exemplu, unele articole spun ca exponatele sint corpuri ale unor prizonieri chinezi, lucru ce mi-a fost infirmat de ghizii care se plimbau in halate albe in sali, spre a raspunde la intrebarile publicului si a oferi informatii suplimentare fata de cele de pe slide-uri.

Cert este ca sint corpuri ale unor foste persoane singure, ori abandonate. Ma intrebam, observindu-le de foarte aproape cine or fi fost, ce viata or fi avut, daca or fi fost fericiti si daca isi contempla de dincolo misiunea ce le-a fost data fara voia lor. O misiune nobila insa. Excelent conservate – par de-a dreptul ireale si nu iti stirnesc nici o repulsie, le-ai putea chiar atinge, daca acest lucru nu ar fi interzis prin afise – corpurile sint asezate in picioare, in pozitii sportive: barbat aruncind discobolul, baschetbalist pregatindu-se sa marcheze la cos sau un altul aruncind mingea de oina. Pozitiile au fost alese spre a le evidentia musculatura.

Expozitia are opt camere, fiecare dedicata unui capitol anatomic: sistemul osos, muscular, nervos, digestiv, fetusi, sistemul reproducator si urinar, circulator si The treated body – unde sint prezentate afectiuni ale principalelor organe interne si tehnici de tratare a lor. Pentru copii, vizitarea expozitiei inseamna o lectie de anatomie excelent documentata – iar slide-urile cu explicatii sint facute pentru ei intr-un limbaj mult mai accesibil si ludic. Pentru adulti, expozitia inseamna cunoastere, autocunoastere, dar si reflectie la conditia umana.

» Citiţi şi alte articole din secţiunea: Jurnal american

1 comentariu la “Bodies. The Exhibition”

  1. crissy a scris:

    ” barbat aruncind discobolul ” ?! mi-ar place sa vad asa ceva ;))
    DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s.m. și f. Atlet aruncător de disc^1. – Din fr. discobole, lat. discobolus.
    Sursa : DEX ’98

© 2010 Emilia Chiscop | Ziarul De Iasi