Amorurile poetului Emil Brumaru

» Data: 01/03/2008 » Secţiunea: Portrete

Data publicarii: 16/04/2004

Daca n-ar fi adorat femeile, Emil Brumaru ar fi ramas, poate, un doctor de dispensar comunal. Femeile, marturiseste el, au fost intr-un fel salvarea sa. Cine au fost femeile care l-au inspirat pe Emil Brumaru?

brumaru_07.JPG

El este Emil Brumaru, poetul SEXagenar: expert in fesologie comparata, specialist in surisuri demascatoare, doctor in amoruri paguboase. Dupa ce Mihaela Radulescu l-a invitat la”Gala” a devenit radulescolog. Visul sau, de vechi poet oniric, e sa ajunga la concurenta cu Cosmina Pasarin. Iar realizat pe deplin va fi abia atunci cind va scrie manele. I-a zis-o, cu tragica nostimada, si lui Mircea Dinescu, care i-a spus privindu-l serios si in acelasi timp suspect: “Incearca, bre!”. Dupa un an 2003 “dres in unt” – publicat, premiat si mediatizat “ca si cum as fi asistat la propria-mi existenta postuma” – Emil Brumaru se intreaba, acum, pe ton grav-copilaresc: Dar ce, dom’le, viata mea a fost doar un sir baban de gagici? Nu femeile, ci scrisul a fost pe primul loc – se grabeste el sa-si dea raspunsul si aproape ca isi iese din sarite ca rid. Cind devine grav, Emil Brumaru pare sa uite ca niciodata nu a scris de sanchi: scria cel putin pentru o femeie, daca nu pentru mai multe deodata, carora le trimitea apoi, la toate in acelasi timp, poeziile – ceea ce, spune el, nu e cinic: e brumaresc. Si chiar daca stie ca Tamara, care l-a parasit acum doi ani, va ramine pentru el femeia totala, spune zimbind timid-amar, ca nu ea, ci Ultima va fi femeia vietii lui: “E jalnic sa nu iubesti.”

Pasiuni nebune: Valeria Seciu, Maia Morgenstern, Gabriela Melinescu

De ce a scris Emil Brumaru poezii de dragoste? “Ca o compensatie pentru ceea ce nu se intimpla”, are el un raspuns. Indragostit aproape tot timpul, putine din iubiri s-au materializat. Amorurile lui, in buna parte, seamana cu povestile de iubire pe care le traiesc adolescentii, cind scot din sertar vederile cu actori. Ani la rind, spune el cu convingere, a iubit-o pe Valeria Seciu, pe care a vazut-o in realitate doar de doua ori. “Sint sensibil, fa, sensibil/ Pina la oribil”, este dedicatia pe care i-a scris-o pe-o carte de-a sa, pe care i-a trimis-o prin ’75, prin intermediul sotului ei, actorul Octavian Cotescu. Citiva ani mai tirziu, cind ea avea sa vina in Iasi, il invita la spectacol pentru a o auzi recitindu-i versurile pe care i le dedicase. Si asta a fost tot. Destul insa, pentru ca in 2000, cind actrita joaca la Iasi, pe scena “Nationalului”, Emil Brumaru sa ii impartaseasca dragostea. “Am gasit-o la cabina. Arata ca o fetita: extrem de feminina si totusi extrem de puternica. O combinatie de forta si gingasie”.

De Maia Morgenstern, pe care a intilnit-o o singura data, la nunta lui Dinescu, pretinde ca este si acum indragostit. I-a scris si o “Invitatie” la un banchet. Fireste, la un banchet imaginar, la care ea sa-si faca aparitia goala, purtind “pe umeri doar un flutur”.

Povestile iubirilor lui Emil Brumaru par ireale. Unele sint, poate, doar rodul fantasmelor lui. “Sa stii ca eu nu-ti vind brasoave”, tine el sa ma asigure. Cel care este astazi considerat unul dintre cei mai mari poeti romani contemporani si un mare poet erotic isi declara dragostea eterna si neconditionata pentru “femeile demonice”. Bine deghizate sub nume de “Glycera” sau “Reparata”, sint materia prima a poeziilor lui Brumaru. “De ce Reparata?”, il intreb. “Intre atitea stricate, e cazul sa mai fie si o reparata”. La un moment dat, Reparata a fost scriitoarea Gabriela Melinescu, autoarea recent aparutului “Jurnal suedez”: iubita “oficiala” a lui Nichita Stanescu primea scrisori de amor expediate de «ingerul Emil Brumaru», pe atunci medic la Dolhasca. “Tin minte – spune el amuzat – ca Nichita incepuse sa-mi scrie in acelasi plic cu Melineasca. Probabil ca sa inteleg ca are situatia sub control”.

Uneori ai impresia ca revendica toate femeile din lume: “Femei tinere, studente, fete care se duc la Filarmonica, cu violoncele in spate, ca o armata de teroriste..”, imi descrie una din privelistile de pe Cuza-Voda. Le adora fitele, tandretea infinita. Le savureaza gesturile cele mai banale: de la “ridicarea unui pahar, stergerea prafului de pe mobile”, pina la “aplecarea naiva pentru a culege un pix, scapat din prea multa slabiciune….”. A fi indragostit – starea naturala a lui Emil Brumaru. Ascultindu-l cum descrie toate acestea iti spui ca, probabil, s-ar lasa cucerit si de gratia unei amfore. Pentru ca, in poezia lui cel putin – spune criticul Alexandru Calinescu – Brumaru erotizeaza si obiectele din jur, “integrindu-le in lumea fantasmelor sale”.

“Tamara era cea mai inventiva femeie. Era buna, poate, nu de sotie, ci de amanta”

 brumarutamara1.JPG

Tamara a fost cea care, timp de 28 de ani, i-a suportat si “fantasmele” si iubitele reale. Pe acestea din urma, Brumaru le evoca doar in treacat: din cauza uneia dintre ele era sa rateze, in ’89, revolutia. Despartirea de Tamara s-a produs insa in 2002. Si a fost, dupa cum spune, “dezastruos: lasi totul pentru o femeie, iar ea, in final, te lasa”, se victimizeaza el, stiind ca Tamara nu vrea sa faca publica propria versiune. Acum, privindu-si idilic trecutul alaturi de ea, spune ca in anii in care «a visat de dimineata pina seara la soldurile lu’ Tamara», nu si-a dat seama ca timpul mai si trece: “M-am vazut pentru prima oara batrin si singur cind a plecat”, rememoreaza. “De ce v-ati despartit?” – il intreb. “Nu ma mai iubea – imi raspunde vadit iritat. S-a consumat”. Si, gasind in graba o consolare, completeaza: “Oricum, a fost o casnicie care a rezistat mult, avind in vedere ca era o femeie mai tinara cu 16 ani ca mine”. Cind s-au vazut prima data, el avea 35 de ani, iar ea 19. La 46 de ani, ea a devenit Tamara Oliver, schimbind Iasul pe California, unde fosta profesoara de romana de la “Negruzzi”, cunoscuta mai cu seama prin pasiunea si talentul cu care prezicea viitorul in Tarot, plecase mai inainte cu o bursa doctorala. “Celor care ma intrebau de divort le spuneam ca daca Romania se integreaza in NATO, eu m-am integrat cu Tamara. Ce vreti mai mult de-atit, decit sa-mi dau nevasta?”.

Relatia lor curge acum asa cum a inceput: prin scrisori. Prima scrisoare i-a trimis-o ea, in ’73, dupa ce ii vazuse fotografia in “Tribuna”. O fotografie alb-negru, in lumini si umbre, in care Brumaru seamana leit cu Nicolae Labis. Eleva la Ibraileanu, unde facea naveta de la Podu- Iloaiei, Tamara – care scria si ea pe atunci la revista – il invita, pur si simplu, pe poetul Emil Brumaru – pe atunci de 34 de ani, medic la Dolhasca, insurat de 10 ani – la majoratul ei, pe 15 iunie. Avea sa o vada insa, abia peste un an, timp in care ii trimisese 700 de scrisori, in medie cite doua pe zi. Si-au dat intilnire prima data in trenul cu care ea facea naveta. Intr-un vagon de clasa a doua: “Parca o vad: avea niste mese rosii in par, blugi, un pardesiu simpatic”. Imi spune ca ar putea scrie o carte despre Tamara. O carte “cu aspecte porno: in jurul nostru plutea un fel de balon sexual”. Si continua: “Tamara era cea mai inventiva femeie. Era buna, poate, nu de sotie, ci de amanta. Era extraordinar de inventiva…Inclusiv la scandaluri. Arunca cu scaune pe geam… O-ho-ho! E misto sa ai asa nevasta, cu asemenea temperament!”. Odata – erau deja casatoriti – mergea cu ea pe Lapusneanu, in fata la Republica, ea avea o rochie foarte mulata, a inceput sa ploua, rochia s-a mulat foarte tare, practic s-a lipit de corpul Tamarei, arata de parca era in pielea goala, nici sutien n-avea, trecatorii se uitau masca la ea. “Mi-a sarit capsa, ne-am certat cumplit….Dar, ca de fiecare data, am venit acasa, ne-am iubit si mi-a trecut. Era misto Tamara!”. Tamara era “foarte jucausa”, Tamara era “foarte flexibila”, Tamara era “foarte vesela”, Tamara “sarea in tramvai sa ma sarute”, Tamara “se imbraca aiurea, era foarte inventiva, facea rochii si pentru altii din cirpe innodate in culoare, a lansat chiar o moda cu asta”. Tamara, spune Brumaru, a riscat enorm: eleva in clasa a XII-a la Ibraileanu, gravida si nemaritata, pe vremea aceea, a scapat, incredibil aproape, de exmatriculare.

Acum se chat-uiesc zilnic

La aproape doi ani de cind a plecat in State, camera Tamarei e pastrata intacta. Fotografia ei, decupata cu forfecuta si lipita pe un d?cor princiar, infatisind-o foarte tinara, intr-o pozitie plina de gratie, picior peste picior, cu o mina lasind sa-i cada peste genunchi, iar cu cealalta sprijinindu-se in podul palmei pe o sofa. Palaria ei neagra garnisita cu alb, cu boruri largi, atirnata intr-un cui de sifonier. Picturile Tamarei, delicioase prin dorinta si incapatinarea ei de a face si asta. Si mai delicioase, fotografiile cu peisaje si flori, lipite pe carton negru si atirnate pe peretii stacojii, de culoarea asfintitului. Picturile sint semnate Tamara Pintilie, iar fotografiile Tamara Oliver.

Acum se “chat-uiesc” zilnic: pe el il intreaba ce mai face motanul, iar pe fiica lor, Andreea, o consiliaza in gastronomie. Despre iubirea lor, Tamara nu vrea sa vorbeasca. “Nici eu nu as fi vrut sa vorbesc, daca cineva m-ar fi intrebat despre prima mea sotie pe care am lasat-o la Dolhasca”, imi ofera el un raspuns care-i convine.

A lasat la Dolhasca nevasta si manuscrisele

A lasat la Dolhasca “totul”: nevasta, manuscrisele si masina pe care o cistigase pe cecul unde depusese o parte de premiul de 15.000 de lei acordat de Uniunea Scriitorilor pentru volumul de debut, “Versuri”. Un debut tirziu, la 31 de ani. Volumul, care ar fi trebuit sa se numeasca “Fluturii din pandispan”, a fost o revelatie pentru lumea literara. In loc de versuri militante, Brumaru scrie ca “fecioarele se incurcau in gene/Motanii se frecau de damigene,/Si ne era la toti atit de lene…/Torceau femei de angora in pat/Si-ncet sufletul nostru-a capatat/ Ape adinci cu lustru-ntunecat”. Poezii scrise la sedintele de raion sau intre doua testari de grupe sanguine. A fost 12 ani medic: el la Spitalul din Dolhasca, unde avea repartizate 30 de paturi, iar sotia sa Doina, la circa. Era, dupa cum isi aminteste, foarte constiincios, desi in momentul cind a inceput sa profeseze se saturase de medicina. Incercase intre timp postura de pacient. Fusese depistat de TBC la virsta de 19 ani, in anul IV de facultate, pe care o incepuse la nici 17 ani, dupa absolvirea scolii secundare de 10 clase. Au urmat trei luni, la Sanatoriul de la Birnova, in care nu s-a miscat si nici nu a vorbit deloc: un experiment care a incercat sa grabeasca vindecarea cavernei. Le-a petrecut la salonul de muribunzi. “Cind am reluat Medicina nu mai aveam nici un chef de ea. Eram alt om”.

Doina, “o dintoasa misto”

Cu Doina s-a insurat in chiar ziua licentei, in 1963. Ceremonie fara pompa, fara martori. Parintii -informati si ei dupa eveniment. “De ce v-ati insurat cu ea?”, il intreb. “Se sacrificase pentru mine”, vine primul raspuns. Doina Ioana Popescu i-a fost colega din prima serie. Intrase prima la Medicina, el al patrulea. Cind a aparut povestea cu TBC-ul, zilnic, pe parcursul celor trei luni cit a stat la Birnova, a venit sa-l vada. Un supliciu benevol, in fata caruia Brumaru se minuneaza azi.

A “descoperit-o” prin anul II. A fost aproape inexplicabil cum a venit clipa magica. “Gagica cu cel mai misto fund din an, o dintoasa misto” era doar zilnic acolo, in amfiteatru. O vedea mereu cu Monti, o gagica misto si ea. Purtau amindoua niste pulovere mari, “pline de sini, ca niste ursoaice”. Isi aminteste ziua aceea, cind, vara fiind, foarte cald, Doina a ajuns la scoala atit de transpirata, ca rochia ii era uda subtioara. “Si un coleg mi-a zis: uita-te la ea, parca-i o iapa! Atunci am facut clic: Ce iapa! – mi-am spus”. Doina era pe jumatate poloneza, satena, sufletista si o buna camarada. Colegilor care chiuleau le dadea cu imprumut cursurile, scrise foarte clar, iar lui Brumaru ii dadea bani de carti. Pentru ca el s-a imbolnavit, ea a terminat facultatea cu doi ani inaintea lui si s-a dus la Dolhasca. Au fost impreuna 18 ani, dar nu stiu sa fi scris vreun rind pentru ea. Doina nu s-a recasatorit niciodata. Iar intr-o zi, a murit.

Contabila Tuta, cu fundul cel mai tremurator din Dolhasca

Povestile pe care le evoca din perioada “Dolhasca” au un gust amestecat de ispite ascunse, tristete si singuratate. Iubiri consumate din priviri, din teama de a nu fi schimonosite de gura lumii. Daca despre Doina nu a scris, a scris in schimb despre «celesta Tenzi» – cea mai misto doctorita din sat, o aparitie ca-n filme: mare, purtind un pulover rosu ce-i evidentia sinii, cu par blond, ochi albastri si foarte tristi. “Tenzi tinea la mine, dar in singuratatea aceea, tineai la oricine”. Ultima amintire legata de ea sint onduleurile ample desenate cu mina in aer, care i-au creat iluzia, din cauza distantei, ca erau desenate cu piciorul ei alb si lung, scos afara pe fereastra trenului ce o ducea definitiv la Cluj. Si-o aminteste si pe tifnoasa si fidela contabila Tuta, posesoarea “celui mai tremurator fund” din Dolhasca. “I-am zis odata: mai, Tuta, dar nu te internezi si tu la mine? Mi-a dat un raspuns, de m-a lasat lampa: Nu ma lasa sotul”. Caci la Dolhasca, adulterul, odata descoperit, te putea aduce la stilpul infamiei. In cazul Nutei ardeleanca, din Cotu Morii, “care vizita des gazda noastra, in ciupici de casa aburind de caldura”, primul indiciu al idilei secrete cu electricianul Vasilescu a fost scaderea, aparent inexplicabila, a facturilor. Un indiciu suficient pentru ca barbatul oficial al Nutei, tractoristul, sa renunte la o zi de naveta la Pascani pentru aflarea adevarului. Ca o compensatie pentru umilinta indurata o zi intreaga, legat gol, la stilpul din centrul satului, timp in care Nuta incerca sa-si salveze onoarea batindu-l in cap cu chilotii si afurisindu-l, electricianul Vasilescu a fost apoi avansat, falsificarea facturilor iubitei sale – nevinovata declaratie de dragoste – fiindu-i trecuta cu vederea. In cazul lui Brumaru, “stilpul infamiei” l-a reprezentat sedinta de partid de la Consiliul Cultural din sat. In ziua aceea, satenilor din Dolhasca, li s-a servit o lectie dubla: domnu’ doctor, dat afara pentru o relatie imorala cu o “minora” – cele 700 de scrisori confiscate Tamarei servind drept proba – si dirigintele postei, pentru delapidare. Si Dolhasca, si vremea revenirii la Iasi, i se par acum lui Brumaru “vechi de cind lumea”. “Ce-am facut? Cum de a trecut atita timp? A fost bine ca am plecat din Dolhasca? Nu a fost? Cind si cui voi da seama pentru asta?”, se intreaba patetic.

Primele iubiri: Ciufulita, Gabi, Gineta

Tamara l-a readus insa pe Julien Ospitalierul la oras, in lumea zgomotoasa, plina de nimfete ce dansau in ritm de Janis Joplin si Rolling Stones. Amorul pentru ea e convins ca l-a salvat: l-a scos din amorteala si l-a incitat la scris. Tamara -eleva, Tamara – studenta, Tamara – profesoara. Pina in urma cu doi ani, unicul, poate, amor implinit. In amoruri paguboase e specialist. Primul s-a numit Ciufulita. Bruneta, cu parul cirliontat, cu nasul subtire si lung. Isteata, vesela, caraghioasa si ciufulita. O intilnea zilnic in fata la Teatru. El juca volei cu baietii, ea statea cocotata pe transformator. Erau printr-a zecea. Ciufulita iubea filosofia. Odata i-a dat si lui un volum de Hegel, din care el n-a inteles un rind. El i-a dat in dar un ciot de pieptene, “drept gaj al credintei” sale in seara primului sarut. O adora atit, ca nici nu putea sa-i rosteasca numele: “cum adica, iubitei mele sa-i spun pe nume? As fi demitizat-o!” – Ciufulita l-a dezamagit de doua ori in viata. Prima data cind s-a considerat tradat, a aflat ca fusese intr-o excursie la Birnova, cu gasca de copii, fara el, fireste. Tragedia a venit insa cind ea a comis crima de a fi adormit chiar la ora cind el ii daduse intilnire. “M-am infuriat grozav si i-am spus ca nu ma mai intilnesc niciodata cu ea. Iar ea a spus: bine! Si, spre disperarea mea, chiar s-a tinut de cuvint”. Cind s-au revazut erau studenti, el tocmai iesise din Sanatoriul de la Birnova, ea intre timp se logodise.

Toate amorurile de mai tirziu ale Brumaru pastreaza ceva din aerul adolescentin al primelor iubiri. De la Gineta, fata cu “nume de mahala”, cu trei ani mai mare, de care s-a indragostit in clasa a IV-a. Amor devenit distractia colegilor de la Scoala Mirzescu: cind el aparea, strigau “Ginetaaa!” – dovada descoperirii iubirii lui tacute. “Iar eu, atit de naiv, credeam ca ea chiar e prin zona, si, disperat sa o vad, intorceam capul”. Apoi, instructoarea de pionieri de la Mirzescu: a revazut-o, isi aminteste, dupa ce s-a mutat de pe Socola la Colegiul National. Ore in sir, au stat pe banca si-au tacut. “Ne-am condus apoi cu tramvaiul, unul pe altul, pina la 9 seara. Atunci m-a batut tata cu cureaua”.

Prima mare dragoste: bucuresteanca Gabi, venita la bunici in vacanta de vara dintr-a VI-a spre a VII-a, pe care a cunoscut-o, ca pe Ciufulita, mult mai devreme insa, tot pe maidanul de la Teatru, zona in care el si ai sai de curind se mutasera. Bruneta, cu codite, micuta, foarte serioasa, cu sprincene pregnante, cu nasul mic, o gura bine formata. Dupa ce vacanta s-a sfirsit ii scria – “in versuri, ca Minulescu” – pe adresa unei matusi, sa n-o descopere mama. Isi aminteste ca atunci cind s-au revazut, studentul la Medicina n-a mai descoperit la Gabi, studenta la Arhitectura, alura de Lolita: “se ingrasase si isi taiase cozile”. A ramas insa pentru el, pina azi, “cea mai pura dragoste”. Ciufulita, Gabi, Gineta: cum spune Brumaru in volumul de debut, “iubiri ascunse in ghiozdan,/Sutiene mici cu miros rar/Decolorate an de an,/Plinsul adinc dintr-o vacanta/ In frina unui tren marfar”.

“De Cuchi m-am indragostit cleste, iar ea nu se uita nici cu fundul la mine”

Toate iubirile lui Brumaru le raporteaza acum, intr-un fel sau altul, la Tamara. Tamara a fost prima careia i-a zis pe nume – “devenisem intre timp adult” – si pentru care a lasat deoparte cartile. Tamara pentru care a scris o multime de “Tamarete”, in care-i cinta soldurile si fermoarul de la blugi. “Tamara era plata ca un ceas, cu solduri proeminente, pe care puteai pune si o ceasca”, mi-o descrie intrerupind povestea amorului nebun cu “micuta si rotunda Cuchi” de care – recunoaste el – s-a indragostit “cleste”, desi “ea nu se uita nici cu fundul la mine”. Isi aminteste in detaliu momentul cind s-a amorezat de ea: era undeva, la intersectia dintre Vasile Alecsandri si Cuza Voda. “Purtam o rochie galbena, ca in «Maestrul si Margareta», pe care am citit-o impreuna”, isi aminteste Cuchi, actrita Cornelia Gheorghiu de la Nationalul iesean. Pentru ea, “intilnirea cu Emil Brumaru a fost deasupra banalitatii”, “o iubire metaforica”. “Eram amindoi casatoriti. Emil venea la noi si ne simteam extraordinat impreuna. Daca as fi intrat in joc, s-ar fi transformat, poate, in ceva vulgar, s-ar fi banalizat”. Emil Brumaru spune insa ca era nebun dupa ea: “As fi vrut sa fug cu Cuchi”. “Lui Cuchi, cerindu-i iertare ca nu m-a putut iubi si multumindu-i ca exista ca actrita. Cu umilinta, Emil”, ii scrie ca dedicatie pe volumul de debut, “Versuri”. Pentru ea a scris Elegiile Detectivului Arthur, “Epistola rautacioasa” si “Mica rugaciune pentru ajutat orbii”. Simtind nevoia sa-i multumeasca intr-un fel, Cornelia Gheorghiu a inregistrat anul trecut o caseta cu versuri de Brumaru. “Daca eram croitoreasa ii faceam o camasa, daca eram bucatareasa ii ofeream un borcan cu dulceata de piersici. Fiind actrita i-am atins creatia oferindu-i o interpretare personala a versurilor lui”, spune ea. Cuchi: un “amor nebun”. In visele lui Brumaru mai mult decit in realitate. Amor din care au ramas – inventariaza el – o bucata de stofa din fusta ei stacojie si citeva poezii. Cum poeziile sint cele care au ramas de pe urma tuturor amorurilor lui. Cite dintre acestea or fi fantasme si cite povesti reale, e greu de zis. Si nici nu are importanta pentru el: “Nu conteaza perceptia femeilor despre mine, ci a mea despre ele: asta-i clenciul”, spune Emil Brumaru. Femeile demonice i-au umplut viata. Si i-au folosit la scris.

“Dinescu m-a scos dintr-o mare nasoleala”

Cind l-a vizitat la casa parintilor sai, in 1972, Mircea Dinescu avea pe atunci 23 de ani, iar Brumaru – medic la Dolhasca – 34. Pe Dinescu il intilnise in acel an, intr-o deplasare in Republica Federativa Socialista Iugoslavia, organizata, probabil, de Uniunea Scriitorilor. “Acolo am scris pe tabla Statul Independent Dolhasca, Presedinte Emil Brumaru, Rezervatia Naturala de Ingeri”. Dinescu, in fata caruia avea sa cistige in 2002 Premiul Uniunii Scriitorilor, l-a ajutat – sustine Brumaru – intr-o perioada critica, spunindu-i sa scrie poeziile pornografice pentru revista “Plai cu boi”. “M-a ajutat intr-o perioada cind eram fara nici un ban. Serviciu nu, pensie nu, abia reuseam sa iau piine, si aia nu intotdeauna pe banii mei. Banii mei erau colaborarea de la Romania Literara (n.r. – care acum reprezinta circa 1,2 milioane pe luna). Atit. Dinescu m-a scos din nasoleala asta”. (Emilia CHISCOP)

» Citiţi şi alte articole din secţiunea: Portrete

3 comentarii la “Amorurile poetului Emil Brumaru”

  1. Horga Mihai a scris:

    D-le Emil,
    Va admir! chiar daca viata dv. romantata, ar fi o inventie, este fascinanta!
    Dv. nu va temeti ca cineva v-ar considera neserios, copilaros,necopt si
    BINE faceti. Aveti un talent in a vedea partea luminoasa a vietii, chiar in
    ,,esecurile” avute cu femeile(dar ce femeie este aia care nu te stoarce cum
    vrea ea?) Veti avea o viata lunga, caci sunteti optimist de nota 10 !
    V-am citit unele poezii, imi plac mult, le inteleg (la altii,constipati, cu ifose,
    nici nu ma uit) Tineti-o tot asa. Succes!
    Un poet incepator, cu doua carti -versuri.Poate va voi intalni candva…
    Mihai Horga, Roman(fost iesean)

  2. Oldu a scris:

    Am cunoscut-o pe Cuchi in 1958. Eram studenti in vacanta si in loc de “munca voluntara” faceam pe instructorii intr-o tabara de copii.
    Fata avea fragezime, dulceata, o feminitate cu totul speciala.
    Eu nu scriam poezii dar faceam fotografii.
    Nu m-a vrut, n-a mers, n-a fost sa fie…
    O vreme amici, si gata.
    Va sunt recunoscator ca mi-ati amintit.

  3. Anneliese Walter a scris:

    Curiozitate ! Am studiat medicina la Iasi (1965-1971) – Pediatria. Un coleg mai “mare” a fost Emil Brumaru; un frate medic la Sebes (unde m-am nascut si eu). Emil purta ochelari … un coleg Misu Popescu ? Poate citeste curiozitatea mea de a afla daca el este cel despre care eu doresc sa aflu ac. lucrurui. Multumesc.

© 2008 Emilia Chiscop | Ziarul De Iasi