Povestea pestisorului de aur

Pestisorul de aur se dadea smecher in fata pestisorului de argint si celui de bronz, de parca ar fi fost medalie olimpica. Despre relatiile sale cu alti pestisori din fier, fonta sau otel de scule, nici sa nu mai vorbim: acestia ruginisera sau coclisera de la apa, aratau ca vai de solzii lor si scirtiiau din inotatoare. Pestisorul de aur era deosebit, un fel de vedeta, asadar se dadea smecher, cum am spus.

Habar n-avem ce sistem de propulsie o fi avut pestisorul de aur, sa-l ajute la inot: aurul este mai dens ca apa, deci forta de greutate e mai mare decit cea arhimedica. Pestisorul nostru de aur ori o fi fost gol pe dinauntru, ori n-o fi fost chiar din aur-aur, ci din plastic poleit, aur de trompeta, nu se stie.

Dumneavoastra, daca ati fi pestisor din aur adevarat, de macar 18 carate, sigur nu v-ati repezi ca fraierul la o rima obisnuita. Prin urmare, pescarul din poveste o fi pus in undita vreo momeala deosebita. Asta pare greu de crezut, el fiind cunoscut in cartier pentru datoriile sale mari la intretinere (din cauza lui, intreg blocul a fost lasat fara caldura si apa calda!). Daca ar fi avut vreo rima scumpa, cu siguranta ar fi baut-o. Oricum, ceva-ceva tot a pus el in cirlig, de vreme ce pestisorul de aur s-a repezit ca prostul.

Cind s-a pomenit in palma batatorita si murdara a pescarului, pestisorul de aur a inceput cu amenintari: “Bai, da-mi drumul, sa-mi saie ochii, ca te fac, il chem pe taica-meu sau pe frate-meu mai mare!”. Pescarul nu i-a dat drumul: chiar s-ar fi bucurat sa puna undita si pe rudele mai mari ale pestisorului de aur, sa aiba ce baga in oala. Vazind ca nu merge cu amenintarile, pestisorul de aur a trecut la rugaminti: “Nene, hai, te rog, fie-ti mila de un biet pestisor de aur, n-am mama, n-am tata, ma bate parintii acasa, bogdaproste etc!”. Pescarul nostru, nimic, surd, ce mai! In final, pestisorul a plusat: “Stii, bai? Daca-mi dai drumul in balta, iti voi indeplini trei dorinte. Pe bune!”.

Pescarul a cintarit pestisorul in mina – la nici o suta de grame, cam putin! – si a zis ca hai, merita sa incerce. A aruncat pestisorul de aur in apa si a cerut mai intii o vila, apoi o masina cum n-avea nimeni in cartier (*). Primele doua dorinte fiind indeplinite, pescarul si-a pus-o pe a treia: “Data viitoare cind bag undita sa-l prind din nou pe pestisorul de aur, care sa imi indeplineasca iar trei dorinte daca il arunc inapoi in apa!”. Si cea de-a treia dorinta a functionat.

De atunci, pescarul merge zilnic la balta – chiar de mai multe ori pe zi, functie de necesitati. Poseda vile, masini, firme, femei, loc in Parlament, tot ce-si doreste. Cu toate astea, niciodata nu si-a rugat pestisorul sa-i plateasca datoria la intretinere, asa ca fostii sai vecini de bloc nu au nici acum apa calda si caldura.

___________________

(*) – Unele guri rele povestesc ca treaba ar fi fost cu totul alta. Mai exact, pescarul nostru, auzind ca pestisorul de aur se ofera sa-i indeplineasca trei dorinte, exact ca in povesti, ar fi spus cu voce tare “Sa mor io daca am mai vazut asa minune!”, dupa care a murit.

2 comentarii la “Povestea pestisorului de aur”

  1. ema a scris:

    imi plance abia acum incep sa o citesc uau da !

  2. ema a scris:

    abia acum incep sa o citesc