La mare si la munte avem distractii multe

Am fost nitel plecati in concediu, la mare – la una mult mai primitoare decit Marea Neagra, care nu-si intimpina turistii cu fesul pe cap, cu manusi, fular si tuica fiarta, pe motiv de temperaturi scazute in luna lui Cuptor. Acolo pocneam de caldura, crapam ca mitele jucindu-se la sfoara cu motocei, dar pocneam si de multumire ca n-am ales litoralul nostru, cu malul, cu valul, cu digul, cu frigul, cu una, cu aia, cu vintul si ploaia (ca ne mai uitam, din cind in cind, la televizor, pe posturile romanesti, si vedeam jalea de la Mamaia).

In fine, din cite ne amintim, cind ploua si e frig, pe litoral ai ce face: intri intr-un local si astepti sa iasa soarele. E plin de localuri, deci omul are unde astepta si tot astepta si iar astepta; pina la urma, ori iese soarele, ori se termina banii. Oare, la munte, care sa fie situatia? Ne gindim in special la turistii ajunsi la singura cabana de pe un pisc anume, care se plictisesc acolo si nici nu au alta optiune, singurele incaperi care ar putea face concurenta cabanei, pe o raza de multi kilometri, fiind eventualele birloguri de urs flamind, care de-abia ii asteapta cu masa pusa – la masa lui, de o persoana, ne referim…

Am pornit, asadar, pe carari de munte (pe mai multe, nu doar pe trei), unde nici macar vulturii n-au curajul sa se avinte (de teama sa nu-i prinda turistii hamesiti, sa-i jumuleasca si sa-i friga); ne-am oprit la jumatatea urcusului, fiindca tocmai a batut grindina – o grindina cu boabe mari, cit ouale de pasarea Paradisului, dupa cum spun batrinii locului. Cind am iesit din birlogul in care ne-am adapostit (ursii locatarii erau plecati la masa, prin tomberoanele din oras), am vazut ca, in jur, totul era alb si rece. Pe linga alb si rece, era si un localnic, acel om de la munte, despre care se spun multe; si el parea sa fi suferit de pe urma dezlantuirii naturii:

*         *         *

– Buna ziua! Cine sinteti si ce faceti aici?

– Sa traiesti, taica! Sint un om de pe-aci…

– Bastinas, nu?

– Numai simbata sintem bastinasi, ca vineri postim, mincam fasole, varza…

– Acum ce faceti?

– Acum privesc recolta…

– E greu sa faci agricultura montana, sa plantezi pe terenuri in panta?

– Noroc cu defrisarile, care le-a facut niste domni de la Bucuresti. Au fost paduri de foioase si conifere si ne-am pomenit cu arabil cos de alfa…

– Cum adica?

– La ses e teren arabil; asa, pe povirnis cu unghi alfa, e arabil cos alfa. Productia variaza cu unghiul, de la cos de alfa egal unu, ca in Baragan, la cos de alfa egal zero, cind e alfa de nouazeci de grade, ca prin partile noastre…

– Acum priviti recolta distrusa de grindina si va vine sa plingeti?

– Imi vine sa ma rid, ca nu-i recolta mea, n-am fost prost sa pun! Eu sint bucuros de grindina, ca am o initiativa particulara acum, in vreme de criza.

– Pensiune montana, nu? Dati-mi, va rog, citeva detalii.

– Deci, am facut pirtie de ski, ca dupa ce-au taiat padurea, crestea decit ciuparnita si sfredeleac. E panta mea, care am amenajat pirtie de ski pe ea…

– Cind e zapada, da, dar in restul anului?

– Cind e zapada, facem ski. Daca ploua, facem ski nautic sau pe noroi. Probe de coborire, alunecare, ca a fost si alunecare de pamint, tot de la defrisari. Cind s-a anuntat grindina la televizor, am anuntat si eu din timp si a venit lumea sa se dea pe derdelus. E singura pirtie cu zapada naturala in vreme de canicula, turistii urca cu telescaunul moale…

– Cum adica, telescaunul moale?

– Pai, cum e scaun moale, e si telescaun moale! Cu burete, tapitat… Deci turistii ajung in virf, unde e nevasta-mea care percepe taxa de pirtie, apoi isi dau drumul la vale si ajung jos sau depinde, cum le-o fi norocul…

– De ce depinde?

– Depinde de unde ajung. Unii se opresc din drum, ca scrie pe o tabla „Atentie! Rachiu, tuica fiarta, gustari asortate, mititei!”, altii se opresc in ripa, ca unii ne tot fura anunturile cu “Atentie, prapastie mortala!”, sa-si repare cu ele acoperisul!

Comentariile sunt dezactivate.