Educatie si cercetare
Doamna Marieta Stoian, profesoara de biologie, era diriginte la clasa a VII-a B, sarcina de care incerca sa se achite onorabil. Fata batrina si fire singuratica, se simtea mai bine in compania micilor vietati de pe lamela microscopului decit a micilor strengari de pe holul scolii: microorganismele nu vorbeau urit, nu trageau cu prastia si nu faceau pozne specifice virstei. Niciodata, Marieta n-a vazut prin microscop vreo amiba sa-i scoata limba sau niste parameci cu genunchii juliti, care sa se bata cu fularele in pauza mare. Cind dragostea de stiinta a invins teama de copii, ea si-a scos din clasa micii invatacei, i-a insirat pe doua rinduri si i-a dus la Muzeul de Stiintele Naturii. Daca in noaptea dinainte ar fi visat ceva prevestitor, poate ca alta ar fi fost povestea; din pacate, Marieta nu visa decit sa iasa la pensie, pentru a se dedica in intregime studierii viermisorilor din cirese…
Vazind micutii galagiosi care ieseau pe poarta scolii, domnul director s-a bucurat ca mai exista cadre didactice preocupate sa largeasca orizontul tinerei generatii. Dupa care a plecat spre cancelarie, iar un membru al tinerei generatii i-a zburat palaria din cap cu prastia…
* * *
Pe strada, pina la muzeu, elevii dintr-a VII-a B s-au comportat specific virstei, cumparind de la toate chioscurile brinzoaice si cola, punindu-si piedica si strimbindu-se la trecatori. In fata institutiei insa toti au devenit solemni, ca si cind ar fi realizat ca in scurt timp li se vor dezvalui misterele vietii. Singurul care nu parea preocupat de misterele vietii era elevul Vasilica; de la brinzoaice si cola simtea ceva apasator in burtica, dar vazu doua fete din clasa ca se uitau la el, asa ca rabda cu eroism. Sunetul biletelor rupte nu provoca, in cazul sau, o senzatie de libertate ca aceea resimtita de colegii care, odata trecuti de batrinelul de la poarta, parca impaiat, pusera stapinire pe muzeu, speriind cu tropaitul lor nevinovat fiintele de la coltul viu.
Prima sala oferea la prima vedere imaginea domestica a unei camari de oameni gospodari, care aranjasera muraturi la borcan pentru iarna. Doar ca, din spirtul denaturat, zimbeau nu gogonele sau cornisoni, ci caracatite, sepii si alte fapturi al caror aspect stirni un val de dezgust in rindul fetitelor.
- Ia sa-mi spuneti voi, copii, cine stie ce-i aici? Avarvarei, ia zi tu! ceru cu blindete profesoara, in fata unui raft cu cefalopode si celenterate. Micutul Avarvarei tocmai se pregatea sa-i scrie “BOU” cu creta pe spate lui Costel grasu’, asa ca fu luat prin surprindere:
- Aicea, doamna profesoara, este frig. Si aia e o piftie pusa la prins, arata el cu degetul o meduza. Copiii incepura sa rida, iar cineva, pe la spate, ii trase lui Avarvarei fesul peste ochi.
- Daca ai fi atent ca toti ceilalti n-ar trebui sa mai explic inca o data! il mustra doamna cu blindete. Privind in jur, Marieta observa ca exagerase cu formularea “toti ceilalti”: doar o fetita parea atenta si nota constiincios intr-un caiet. Multi cascau. Elevii Nastase si Spiridon iesira de dupa un dulap, avind ceva ascuns la spate si o licarire suspecta in priviri. Oftind, doamna diriginta renunta la nevertebrate, pentru a oferi discipolilor subiecte mai atractive.
Baietii disparusera; cind Marieta a intrat cu fetele din clasa in sala marilor carnasiere impaiate, o imagine de cosmar i se infatisa privirii: elevul Avarvarei se urcase calare pe leu si facea ca Tarzan, impungindu-si cu compasul victima din care se scurgea iarba de mare. Spiridon Ghe. Nicusor rupsese coada panterei si pocnea cu ea ca din bici, Artenie colorase cu carioca verde coltii tigrului si ii lipise pe urechi abtibilduri de la guma, iar Costel grasu’ injura, fiindca Nastase ii luase caciula si o pusese pe capul ursului, care semana acum destul de bine cu nea Gica, instalatorul de la scoala.
- Neastimparatilor! Nesabuitilor! Asta de-acum e chiar nesimtire! Daca va prindea domnul paznic, nu era mai mare rusinea? Cit s-a pierdut ea in explicatii despre rolul carnivorelor in lantul trofic, baietii au disparut din nou. Se auzeau doar chicotelile lor infundate dintr-o sala indepartata. Singurul care nu participa la veselie era Vasilica, pe care burta il apasa tot mai tare. Cu fata schimonosita, profita de neatentia generala si se intoarse pentru citeva minute in camera cu meduze la borcan…
* * *
Intrind in sala primatelor, unde baietii din clasa ajunsesera cu ceva timp in urma, doamna diriginta Marieta Stoian simti un gol sub picioare. Cineva impletise codite urangutanului impaiat si ii facuse buzele cu pix rosu. Altul coborise gibonul de pe soclu, ii scrisese cu carioca pe burta “Dinamo” si il pusese sa stea in poarta facuta din ghiozdane – micutii tocmai jucau miuta tragind cu picioarele in fesul lui Avarvarei, umplut cu fulare. Marieta se bucura in sinea ei cind antropoidul apara cu burta un sut pe poarta, dar remarca apoi cu groaza ca, dupa faza respectiva, diferentele intre mascul si femela lui fusesera sterse.
- Care aveti lipici la voi? intreba Marieta. Va rog, nu ma obligati sa va fac morala, cine e vinovat sa-si repare greseala! Doi metri mai incolo se afla gorila, care acum purta in spate ghiozdanul lui Costel grasu’ si avea infipt in gura un chistoc stins de tigara, care-i dadea un aer sagalnic. Cei doi cimpanzei impaiati fusesera asezati sa se tina pe dupa umeri, ca la hora, iar unuia ii fusese pusa in mina o sticla goala de bere. Mai rau era ca pavianul cel urit, cu botul lung si rinjit, nu se mai afla pe soclul sau. Fu gasit intr-o sala alaturata, pus in fata geamului deschis cu vedere spre piata mare a orasului, cu o caciula pe cap si intr-o pozitie amintind-o pe cea a domnului presedinte, cind saluta multimea. De jos se auzeau tipete, iar o trecatoare lesinase. Doamna diriginta hotari sa plece iute cu ingerasii; mergind spre iesire, pe linga rafturile cu stramosii omului, un craniu de pitecantrop minuit de Avarvarei clantani vesel spre dinsa, facind-o sa grabeasca pasul.
* * *
Acasa, Marieta a gasit in geanta, peste teancul de extemporale, o caracatita bine conservata in formol. Dupa citeva zile, pe adresa scolii a venit o scrisoare oficiala din partea Muzeului de Stiinte Naturale, continind referiri nu prea elogioase la adresa tinerei generatii si a educatorilor sai; asa a aflat si doamna diriginta, in sfirsit, ce a facut elevul Vasilica intr-un borcan din sala cu meduze…
Din volumul “Vaca la bariera” (2003)
11 March 2010 la 2:12 am
Bun asa, Cip, chiar am ris la unele faze ca imi amintesc de cind eram kinder. Mai ales aia cu scris cu creta pe spatele lu’ Costel Grasu’ si facut buzele cu rosu la maimute impaiate
).
11 March 2010 la 6:59 am
Ionut, daca ti-as spune exact cam cit din asta e imaginatie si cit este autobiografie pura, poate ca nu m-ai crede. La cam jumatate din text n-am facut altceva decit sa schimb numele unor personaje. Realitatea este ca prin 1980 sau ’81 am fost dusi cu cirdul, toti cei din clasa (eram printr-a sasea sau a saptea, daca tin minte bine), la Muzeul de Stiinte Naturale… Si, crede-ma, inclusiv elevul Nelu e un personaj aproape real!
15 March 2010 la 1:54 pm
Bravo, Cip, foarte aproape de realitate si cu ocazia asta mi-am adus aminte de anii in care eram eleva. Am ras cu mult ,, spor,,.Felicitari.
16 March 2010 la 8:36 am
Ionela, multumesc de comentarii; sa stii ca n-am exagerat decit in foarte putine locuri – cum ar fi folosirea borcanului din sala cu meduze de catre elevul Vasilica. De fapt, adevarul e ca nu-l chema Vasilica!
Glumesc, dar, oricum, povestirea e foarte inspirata din realitate…
18 March 2010 la 6:07 pm
as vrea sa stiu si eu de ce n-a aparut inca fisa de evaluare pentru gradatia de merit, deoarece in metodologie e termen pana la 15 martie si iata, ne aflam in 18! cand se afiseaza la isj si in scoli?de ce nu se respecta termenele prevazute
18 March 2010 la 6:56 pm
Mimi, dar e evident, ti-ai fi dat seama de asta, daca ai fi citit textul “Educatie si cercetare”, postat mai sus!
18 March 2010 la 7:23 pm
textul, ca textul… super Cismigiu @ Co.
E nepoata d-nei Stoian?
Dar comentariul lui Mimi i-a pus capac
19 March 2010 la 6:14 am
Doru, viata bate si imaginatia creatoare!
21 March 2010 la 6:35 am
felicitari. e un text placut de citit. ca si restul marca cip iesan, de altfel
21 March 2010 la 9:10 pm
Marius, ma bucura ce-mi spui! Multumesc! Trebuie sa recunosc ca nu prea am treaba cu blogurile (acesta dateaza de prin februarie, daca nu ma insel!); de-aia am bagat aici si multe texte vechi, de prin cartile mele la fel de vechi.
De exemplu, asta, cu educatia si cercetarea ma-sii (ai vazut si tu ca a stirnit confuzie!), e din prima mea carte, din “Vaca la bariera”, din 2003.
Am mai bagat si multe dintre cele pe care le pastrez pentru viitorul volum. Recunosc, mi-ar placea sa termin mixarea si masterizarea, si sa pun la indemina tuturor inclusiv citeva melodii de-ale noastre – pe sectiunea aia, dedicata muzicii.
Daca simti ce lipseste aici, pe blegul asta, spune-mi, te rog!
23 March 2010 la 4:52 pm
. . . sint aproape la fel de bune ca si povestirile tale. Ca si cum la “Mersul trenurilor” cineva ar incepe sa se plinga de ce nu inceteaza dom’le greva cfr-istilor ???
P.S. comentariul lui Mimi mi-o adus aminte de cind eram intr-a 11 a la Liceul de Informatica si doamna profesoara de geografie ma scoate la tabla sa ma faca de ris ca vorbeam neintrebat in ore si imi spune “ia spune uai, ce bogatii naturale gasim in Muntii Apuseni ?” si eu “pai trilitiu, dilitiu, dekasite, proto-materie” (eram fan Star Trek si astea-s materialele care le foloseau aia pt propulsie la naveta Antrepriza). Nota care-am luat-o dupa aia nu mai conteaza, da’ fatsa care-o facut-o profa, priceless (ca-n reclama la MasterCard). Bineinteles, dupa ce i-am explicat ca Star Trek e un documentar despre viata exploratorilor galactici m-o dat afara din clasa – bine ca era aproape vara si am stat in parc la expo, citind o carte la Vinatoru’
.
24 March 2010 la 9:56 am
dumnezeule, am ris cu lacrimi !!!! bestial text !! imi aduc aminte de chestiuni similare petrecute cam in aceeasi perioada cu mine si fostii mei colegi de gimnaziu…..
24 March 2010 la 7:22 pm
Ionut,
Din pacate, in extrem de multe cazuri, cel care a intrat la Universitate minat de – chipurile – vocatie, pe vremea lui Ceausescu (si cind am dat eu examen de admitere la Al.I.Cuza, in 1986, eram multi pe un loc, si s-a picat lejer cu media 7.80), s-a pomenit ca isi poate face vocatia sul, sa si-o vire undeva.
Pentru multi, nici nu prea era chestie de vocatie, la urma urmei: eu am dat la Fizica fiindca nu stiam destul de multa matematica (n-am vrut Politehnica, nu!), iar cu Fizica puteai spera, pe atunci, la un post de fizician intr-un institut situat intr-un oras unde, daca nu trecea trenul, macar se auzise vorbindu-se despre tren…
La mine a fost OK: cu ajutorul lui Dumnezeu, imediat dupa Revolutie (in 1989 eram in anul II bis) am inceput sa scriu in presa, cu carte de munca, facind exact ce imi place. Dar gindeste-te la multi dintre cei care au ramas “pe meseria lor” si au ajuns la catedra, sa predea unor juniori pe care ii doare undeva de lectie (pina in 1993, cind am terminat, a trebuit sa predau si eu – se numea “practica pedagogica”, pe vremea aia – chiar la primul meu liceu! – Hint: ambele licee prin care am trecut sint pe Copou, dar nu la Informatica! – deci, Ibraileanu plus Negruzzi). Cit am predat (citeva saptamini), am fost genul de prof care, tocmai, ca le explica elevilor ce combustibili se foloseau pe Enterprise (poate stii mai vechiul meu serial, cu naveta Antrepriza, cu robotul Data, lt. Borf etc.?).
Dar gindeste-te la profesorul blazat, fara viitor, cu salariul “care este”, si care vede mereu, pe la TV, filmulete de pe You Tube cu elevi care isi bat diriginta in timpul orei. Incerc sa-i inteleg si pe ei…
24 March 2010 la 7:47 pm
O faza tare, pe care am petrecut-o cu elevii, a fost la Ibraileanu: un junior dintr-a unspea tot desena pe caiet, si desena, si desena in banca – am mers sa vad ce desena: bravo lui, incerca sa-l deseneze pe Eddie (mascota de la Iron Maiden)! In timp ce eu predam momentul cinetic…
L-am scos la tabla. M-a luat ca n-a avut timp, ca a fost bolnav, ca etc. I-am zis: “Scrii pe tabla componenta Iron Maiden si discografia! Pentru un zece, scrii, in ordine, piesele de pe care album Maiden vrei tu!”.
Clar, n-a stiut, deci i-am dat tema pentru data urmatoare: sa invete ori momentul cinetic, ori tot ce il intreb eu despre Iron Maiden. Si am fost uman, i-am zis ca, daca nu se simte tare in Maiden, il intreb din ce trupa vrea. Dupa doua zile a venit cu momentul cinetic invatat..
Adevarul este ca s-a si nimerit, eu fiind colectionar de multa vreme (pe atunci aveam LP-uri pe vinyl, mai ales!) – si, daca ma scoli, noaptea, din somn (ceea ce nu te sfatuiesc!), si ma intrebi despre cine face solo-ul pe piesa cutare a trupei cutare, eu iti spun si ce efecte foloseste, si cine produce albumul etc. – bine, na, ca am lasat-o mai moale, in ultimii ani, de prin 1992, de cind am dat rock-ul pe manel… Glumeam: pe blues si jazz! Dar, oricum, faza asta merita de dat ca pilda. Alte pilde n-am…
24 March 2010 la 7:56 pm
Robert, nu pot decit sa ma bucur ca spiritul elevilor nu se schimba; din pacate, multi profesori uita ca au fost elevi! Si am prezentat, in povestirea asta (care e vechiuta, din prima mea carte, “Vaca la bariera”), imaginea unei profesoare care inca mai manifesta pasiune pentru specialitatea sa!
30 March 2010 la 6:23 am
Deschidem Garofita pe 1 aprilie
o fi bine, oare?
30 March 2010 la 12:35 pm
Pacaleala?
30 March 2010 la 5:20 pm
Exact cum zici tu, Cip, multi profesori uita ca au fost si ei copii
. Uitindu-ma retrospectiv la perioada cit am fost in liceu, ma gindesc ca poate ar fi trebuit sa fiu mai politicos in multe cazuri – da’ apoi, ma uit pe youtube si vad ce se intimpla in scoli in romania acuma, ma crucesc (serios) si imi dau seama ca eu in scoala am fost un dulce !!! Totusi, ii inteleg si pe copiii din generatia curenta, nu au nici un idol, nici un model uman de urmat (cum zic englezii, role model) – in afara de “vedetele” de tv si de cintaretii de manele. Apropo, imi tresarit cind ai zis c-ai dat rocku’ pe manele – chiar te si vedeam cu lants gros de aur la git si saggy jeans 
. Si ca tot veni vorba de rock, iti raspund la post-urile tale cu trupe rock pe youtube 
cu o trupa care-mi place mie mult : http://www.youtube.com/watch?v=jzrUqAtUcpU (Ten Years After – I’d love to change the world) si inca una care-mi place si mai mult : http://www.youtube.com/watch?v=bWBWQs63F1o (Blue Oyster Cult – Don’t fear the ripper) si ca tot veni vorba de rock 
, http://www.youtube.com/watch?v=96ELbKZzSKs&feature=PlayList&p=D35AC88FBC073AEF&index=23 (ELO – Twilight). Numa’ bine !!!
3 April 2010 la 7:09 am
Nu e pacalaleala. Adi are dreptate. Vino sa mai facem niste politica…:) sper ca te-ai mai “reciclat”
6 April 2010 la 8:57 am
Imi place foarte mult cum scrii.
Pe tot parcursul textului mi-am imaginat in loc de profa de biologie, o profa de muzica, in loc de muzeul de Stiinte ale naturii, Filarmonica sau Opera, in loc de viermisorii si caracatitele din borcane, instrumente muzicale, partituri, etc. Si bineinteles…mi-am imaginat, o clasa de la un liceul de muzica…nu spun care…a caror elevi vin bine pregatiti de acasa cu seminte, popcorn, pernute Viva si alte mici artificii folosite in tehnica de supavietuire in sala de concert.
Felicitari! Succes!
6 April 2010 la 12:47 pm
Multumesc de comentariu, Mihaela, sar’mina!
Personal, n-am nici o legatura cu acest obiect de studiu, biologia, dar am povestit – oarecum infrumusetat, putin ingrosat si nitel cenzurat – un episod din copilarie. A mea si a altora, din cite s-a vazut, analizind comentariile. Sint sigur ca povestirea (care, totusi, e veche, am scris-o prin 2002, e din prima mea carte) se poate modela pe toate specializarile. Desigur, fiecare domeniu are specificul sau: nu vreau sa ma gindesc la ce as putea scrie despre o clasa de copii care studiaza instrumentele de suflat. In locul lor, as purta mereu la mine ardei iute, pentru frecat mustiucele sau anciile colegilor, plus apa cu sapun, sa torn in clarinete, sa faca bulbuci!
Pe curind!
Cip
13 April 2010 la 8:20 am
Si eu, cercetator stiintific si cadru didactic fiind, am avut studenti foarte poznasi, dar am intrat de multe ori in jocul lor.
Mai ales primavara dumnealor preferau sa se plimbe decat sa studieze, si la o lucrare semestriala mi-au spus ca le-ar placea ca subiectul sa fie cel mai bun banc. Mare le-a fost surpriza cand eu le-am dat chiar acest subiect. Am facut atunci o frumoasa colectie de bancuri bune. Remarcabil a fost sa constat ca citindu-le “lucrarile” le-am inteles sufletul.
16 April 2010 la 10:53 pm
Stimate Cip,
Cer scuze pentru abaterea de la “subiect”, pentru ca voi aborda eterna chibiteala a celor care zic “iesii” versus ceilalti, care jura cu mina pe inima pentru “iasul”.
Daca nu va este cu suparare, ce inseamna “iesan”. Sa fie cumva o glumita sau o aberatie premeditat sarcastica? Sper sa nu fie vorba de vreo anomalie analfabetica, pen’c-atunci e mult mai grava situatiunea.
Cu respect,
MP
17 April 2010 la 5:55 am
MP,
Nu-i nici un fel de gluma, ci doar realitatea trecuta in certificatul de nastere si in cartea de identitate! Cu citiva ani in urma, invitat fiind la o televiziune, mi-am aratat actele in direct: pina si prezentatorul emisiunii crezuse ca este vorba despre un pseudonim!
Curios lucru, numele de familie Iesan vine din Bucovina (bunicul meu pe linie paterna era parintele Ioan Iesan, preot la Vicov)…
N-ar fi prima data cind sint intrebat asta si n-ar fi nici prima data cind raspund la asemenea intrebari.
17 April 2010 la 6:00 am
Cecilia,
Si cind eram eu student, pe la sfirsitul anilor ’80, am avut la Universitate niste asistenti si lectori tineri, cu care puteam discuta si altceva, ca de la om la om – nu doar chestiile seci din domeniu. Ei au fost si cei care au reusit sa ne atraga si sa scoata din noi partea buna, creativa, sa ne faca sa gindim si pe linga linia stricta a cursului. Pe vremea aia crezusem ca e o specie pe cale de disparitie; ma bucur sa aflu ca nu-i asa!
19 April 2010 la 3:09 pm
Multumesc pentru lamuriri, Cip.
Imi cer scuze pentru indrazneala si nedelicatetea intrebarii anterioare. Nici nu ma gindesc sa mai intreb si de Cip, pentru a nu ma afla din nou intr-o situatie jenanta.
Oricum, revenind la subiect, felicitari pentru articol si pentrul blogul tau.
Personal, ma indoiesc ca invatamintul românesc ori de-aiurea vor mai fi ce-au fost vreodata. Ma tem ca lucrurile sint prea departe de a se mai indrepta vreodata.
Numai bine si mult spor in continuare!
21 April 2010 la 2:22 pm
Nici o problema! Eu imi cer scuze, pentru raspunsul tardiv: uneori, treaba te face sa uiti ca ai, vorba aia, un blog de crescut, de hranit si de imbracat!
De fapt, de ce sa nu recunosc, asta nu-i nici un blog! Chiar, nu-i blog! E un fel de site pe care, din cind in cind, mai bag niste texte vechi de-ale mele, de prin cartile mele, usor actualizate! N-as avea timp sa ma tin de un blog, zi de zi, consecvent, asa cum fac bloggerii: s-ar rasfringe negativ asupra calitatii textelor care conteaza mai mult pentru mine: cele publicate in Ziarul de Iasi si in Academia Catavencu!
Prenumele de Cip vine de la nasii mei, care au binevoit sa mi-l puna… Ciprian IESAN, CNP 1671120******…
Pe curind!
27 April 2010 la 11:55 am
Ionut, nu stiu ce s-a intimplat, ca de-abia acum am dat de comentariul tau: da, si eu sint fan Ten Years After (fiind si chitarist, ar fi imposibil sa nu ma simt macar putin influentat de Alvin Lee) si BOC (cred ca mai am discografia lor). Despre ELO pot zice ca am fost mai mult un fan selectiv, adica au chestii care imi plac si chestii care mai putin, intelegi. Nu pot uita, chiar si acum in suna in minte, cover-ul facut de trupa din Focsani “Evolutiv”, prin anii ’80, dupa “Hold On Tight”. Il bagau la radio intr-o veselie si era cu versurile: “Cind se coc stuguriiiii” (in loc de “Hold on tight to your dreaaam”!).
Pe curind!
26 June 2010 la 8:07 pm
Buildings are not very cheap and not every person can buy it. But, http://lowest-rate-loans.com was invented to help different people in such kind of situations.
27 June 2010 la 6:55 am
Asa e, AnaCastro, ai mare dreptate. Mai ales pentru fostii pensionari CAP, de cind cu inundatiile astea. O fi nevoie de apa la papusoi, da’ nici chiar asa! Si, daca sa mai scumpesc din nou rapita si lamele de ras, pe fondul cresterii TVA, nu va fi chiar atit de bine pentru crescatorii de gaini! Astept comentarii din partea ta.
17 January 2011 la 8:08 pm
Vlad, in principiu ar trebui sa mai fie citeva exemplare in depozit la Polirom. Eu am apelat la ei, cind am avut nevoie, prin noiembrie, sa cumpar niste seturi, si mi-au spus ca mai exista macar cinci-zece bucati. Zic eu sa incerci la ei cu un telefon. Daca nu, zi-mi, sa vad ce facem…
Cip
29 October 2011 la 3:12 am
Hmm it seems like your website ate my first comment (it was extremely long) so I guess I’ll just sum it up what I submitted and say, I’m thoroughly enjoying your blog. I as well am an aspiring blog writer but I’m still new to everything. Do you have any points for first-time blog writers? I’d certainly appreciate it.
5 December 2011 la 2:56 pm
discount ugg slippers sale
8 December 2011 la 8:46 am
braves uggla extension
19 December 2011 la 11:16 am
This is making no sense
22 December 2011 la 4:30 pm
Hey very cool site!! Man .. Excellent .. Amazing .. I’ll bookmark your blog and take the feeds also…I’m happy to find numerous useful info here in the post, we need work out more strategies in this regard, thanks for sharing. . . . . .
1 February 2012 la 12:50 pm
Excellent article and easy to understand explanation. How do I go about getting permission to post part of the article in my upcoming news letter? Giving proper credit to you the author and link to the site would not be a problem.