Dar din dar se face jar

Fumul se ridica spre cerul auriu si linistit al toamnei, ca doua coloane la fel de groase; de la departare, oricine ar fi putut jura ca doi vulcani gemeni, adormiti de secole, de milenii, de ere geologice, se desteptasera ca doi balauri din povesti, razbunindu-se pe cei care le stricasera somnul…

*         *         *

Respectabilii domni Romeo Tilharnicu si Julian Capuseanu se dusmaneau de vreo doua decenii si ceva, de cind erau activisti, colegi de birou la judeteana de partid, si se intreceau in initiative tovarasesti. Pionierii de atunci au crescut si au ajuns cetateni cu drept de vot, dar n-au uitat anii luminosi ai copilariei; si acum unii dintre ei injura cind isi amintesc ce batai luau de la parinti dupa ce lasau camara si pivnita goale de sticle si borcane, pe care trebuia sa le duca la scoala, sa indeplineasca angajamentul economic. Ideea cu sticlele si borcanele apartinuse tov. Tilharnicu; invidios, tov. Capuseanu a plusat, propunind ca pionierii si soimii patriei din oras sa colecteze si castane, cite 100 de kilograme. Fiindca pe o raza de zece kilometri crestea un singur castan, iar directorul scolii era tot un bou, timp de o saptamina activitatea economica din municipiu a paralizat, oamenii muncii luindu-si concediu si plecind prin tara dupa castane pentru copii. Tov. Tilharnicu nu s-a lasat nici el mai prejos, iar muntele de copite si coarne de vita strinse de micuti pe parcursul urmatoarei luni s-a inaltat multa vreme pe terenul de sport, ca o forma de relief a carei putoare se simtea si in comunele invecinate. Dupa alte citeva saptamini, toata pionierimea orasului batea judetul in cautare de cirtite, pentru a se valorifica pielea acestora, la initiativa tov. Capuseanu, si nu se stie la ce s-ar mai fi ajuns daca n-ar fi venit Revolutia…

Sfirsitul lui decembrie 1989 i-a prins pe amindoi tovarasii la ei in birou, cautind idei noi, la fel de idioate; fiind primii ajunsi la fata locului, au primit, ambii, certificate de revolutionar si functii importante. Cirtitele colectate pina in acel moment (citeva sute) au fost preluate de Capuseanu, pe inventar, cu semnatura, iar copitele si coarnele au revenit lui Romeo. La inceput nu stiau ce sa faca, unde sa le puna; ideile le-au venit simultan, intr-o noapte: dupa o saptamina, orasul era mai bogat cu doua restaurante, unde clientii puteau consuma specialitatea casei: purcelusi de lapte, respectiv piftie proaspata.

Anii au trecut, iar afacerile celor doi fosti colegi s-au dezvoltat la fel ca dusmania dintre ei – mai ales dupa ce domnul Capuseanu s-a mutat la un alt partid. Intr-un an electoral, onorabilul domn Tilharnicu a decis sa candideze pentru un loc in Parlament. In aceeasi noapte, si onorabilul domn Capuseanu a decis sa candideze pentru acelasi loc din acelasi Parlament…

*         *         *

Primarul din oras era coleg de partid cu domnul Tilharnicu, in vreme ce formatiunea politica a domnului Capuseanu se afla la guvernare, iar el se lauda amicilor, la betie, ca il pusese cu mina lui in functie pe prefect. Colegiul in care candidau cei doi era maricel, populat atit de cetateni cu drept de vot care aveau pica pe Tilharnicu pentru sticlele, borcanele, coarnele si copitele din copilarie, cit si de alegatori care il urau pe Capuseanu pentru castanele si cirtitele din aceeasi perioada. Averile celor doi erau cam la fel, aveau acelasi numar de firme cu acelasi numar de angajati, ospatarii de la restaurantele celor doi inselau la socoteala cu sume identice, iar bucataresele ciupeau din portii cu exact acelasi numar de grame. Ambii erau actionari majoritari ai celor doua echipe de fotbal din localitate, situate la egalitate de puncte si golaveraj pe acelasi loc retrogradabil din clasamentul diviziei judetene (iar jucatorii aveau la fel de multe crampoane pe talpi; doar atit: ca unii purtau pe tricou sigla “TilhaGroup”, in vreme ce pe burta rivalilor lor scria cu litere identice “CapusHolding”). Baietii lor de virsta scolara invatau la fel de prost, dar la licee diferite, baietii lor mai mari se dadeau la fel de smecheri cu masinile lor care difereau doar prin numarul de inmatriculare (TLH, respectiv CPS), iar fetele lor se maritasera in exact aceeasi zi, dar la restaurante diferite – desigur, ziarele locale detinute de cei doi onorabili domni au pus ulterior, pe prima pagina, acelasi titlu stupid: “Nunta mileniului!”…

Din cauza ca in tot judetul exista un singur arhitect la moda, “Domeniul Tilharnicu” semana leit cu “Domeniul Capuseanu”, vilele fiind inaltate dupa aceleasi planuri. Piscinele celor doi erau identice, iar apa din ele avea exact aceeasi compozitie chimica si era la fel de murdara, fiindca scaldatorii nu faceau dus inainte. Si interioarele erau la fel, cu acelasi mobilier, aceleasi covoare si aceleasi carpete. Sotiile celor doi se ingrasasera tot cu 43 de kilograme, iar domnul Tilharnicu si domnul Capuseanu imparteau, fara sa stie unul de altul, exact aceeasi amanta; Nuti, cerea de la amindoi exact aceleasi sume pentru exact aceleasi diverse cheltuieli gospodaresti: ceapa, cartofi, silicoane, fitness, cosmetica, rochii, intretinere.

Asemanarea dintre cei doi nu se opreste aici: procurorii anticoruptie intocmisera celor doi onorabili domni dosare aproape identice, continind in acelasi numar de pagini cam aceleasi capete de acuzare; iata de ce, dupa cum am mai spus, ambii au hotarit simultan sa candideze pentru un loc in Parlament. Pentru acelasi loc in Parlament…

*         *         *

Afisele electorale erau deja tiparite, stivuite si isi asteptau lipiciul; oricine, privindu-le pe fuga, n-ar fi vazut nici o diferenta intre ele. Deasupra scria “Votati Tilharnicu, un altfel de candidat!”, respectiv “Votati Capuseanu, un altfel de candidat!”; in rest, ambii semanau leit, avind aceeasi ceafa groasa, aceeasi gusa, aceeasi privire de peste mort si cravate la fel. Programele politice ale celor doi pareau fotocopiate, continind aceleasi promisiuni de prosperitate si bunastare, cu aceleasi greseli de ortografie. Localnicii erau treziti din somn de aceleasi sloganuri (racnite din megafoane asemanatoare, montate pe autoturisme la fel, care bateau aceleasi strazi cu aceleasi gropi ale aceluiasi oras) si coborau grabiti din blocurile lor identice, semanind cu niste cuburi de beton, ca sa primeasca in dar pixuri sau brichete care functionau la fel de prost. Din exact aceleasi motive, in aceeasi clipa, ambii candidati au luat aceeasi decizie: sa se apropie mai mult de alegatori, sa intre in mijlocul lor, sa se cunoasca mai bine, sa discute ca de la om la om.

“…sa beau, sa beaaaau, pina face mita miauuu!” se auzea din difuzoarele care incadrau peluza de pe “Domeniul Tilharnicu”. Acelasi slagar rasuna si peste “Domeniul Capuseanu”. De fondul muzical beneficiau, in total, cam patru mii de alegatori fomisti si sfiosi, care, impartiti in doua tabere egale, nenoroceau gazonul de pe ambele proprietati, profitind de “Ziua Portilor Deschise”. Berea, vinul si rachiul curgeau in pahare, gratarele erau incinse, iar citiva se incinsesera si mai tare dupa consumatie. La inceput cite unul, apoi in grupuri tot mai mari, alegatorii au inceput sa caute toaletele. Erau multi, iar onorabilii domni Tilharnicu si Capuseanu, plus bodyguarzii lor, erau putini, nu-i puteau supraveghea pe toti.

*         *         *

Alegatorul Gica, mester instalator, iesise de la closet si, dintr-un imbold al meseriei, urmarea tevile de la calorifere, minunindu-se de calitate si lucrare. Teava trecea pe sub scara interioara, iar mesterul se apleca sa vada cum a fost sudat cotul: intr-un colt zari niste sticle prafuite. Fiind meserias cu experienta privi in jur, sa nu-l vada nimeni, apoi lua una si o duse la gura. Era goala, dar avea o eticheta ingalbenita de vreme, pe care scria cu pixul (un pix prost, ieftin, cu pasta care se intindea) “Gica si Sebi, frati de cruce, octombrie 1988”. Amintirile il napadira: era scrisul sau, cu pixul sau, din acea zi de demult, in care adusese la scoala ultimele sticle si borcane, fara de care tovarasul director l-ar fi lasat repetent. Si-a amintit si de prietenul Sebi, iar lacrimi i se ivira in ochi. Furia inlocui nostalgia, iar Gica iesi din casa domnului Tilharnicu, tinind in mina sticla…

Alegatorul Fanica, electrician de meserie, se usurase si profita de ocazie pentru a admira lustrele cu senzori din vila Capuseanu. Tocmai butona un intrerupator poleit cu aur, cind vazu dupa dulap, facute sul si prafuite, niste pielicele; pareau de nurca sau de nutrie, dar aveau parul mai scurt si mai aspru, ca de cirtita. Scoase una, iar ochii i se umezira, amintindu-si de tinerete, de anii de scoala, de marea sa dragoste Petronela, cea care il parasise dupa ce l-a vazut sapind dupa cirtite in fundul curtii sale… Privirea i se intuneca brusc, iar Fanica iesi tinind in mina sulul de piei…

– Priviti sticla asta, frati alegatori! Am multe a va spune despre ea! striga Gica, de pe scari, celor adunati pe peluza, linga gratare si butoaie. Dupa cinci minute incepu agitatia…

– Priviti pieile astea, frati alegatori! Am multe a va spune despre ele! striga simultan si Fanica, de pe scari, celor adunati pe peluza, linga gratare si butoaie. Agitatia incepu tot dupa cinci minute…

*         *         *

Ambele ziare locale – cel al domnului Tilharnicu si cel al domnului Capuseanu – au deschis editia de a doua zi cu acelasi titlu: “Incendiul Secolului: razbunare politica!”, sub care se povestea acelasi lucru: ca multimi furioase, platite de adversarii politici, au invadat proprietatile a doi respectabili si onorabili candidati din localitate si le-au dat foc cu taciunii de pe gratare. Cercetarile continua…

Comentariile sunt dezactivate.