Cip Ieşan

Proiectantilor de microprocesoare din cadrul Intreprinderii de Roboti si Componente “Meteoritul Rosu” de pe Proxima Centauri li s-a cerut din nou sa depaseasca planul. Prin urmare, ei au predat cu mult inainte de termen schitele celui mai nou proiect de creier electronic, care a intrat imediat in fabricatie de serie. Acest creier electronic a fost introdus ulterior in capul robotului multifunctional menajer “Saveta 1 Lux”, repartizat pe inventar echipajelor navelor care efectuau calatorii intergalactice, deoarece mizeria de la bordul acestor nave era o problema la ordinea zilei si nu o data exploratorii Universului s-au pomenit ca in magazia de alimente existau soareci spatiali, care le rosesera pilulele.

De la darea in folosinta, robotii multifunctionali menajeri de tip “Saveta 1 Lux” s-au comportat pe masura creierului lor predat inainte de termen: unul a spalat pupitrul de comanda cu spirt pina s-a luat scrisul de pe butoane (echipajul nu s-a intors la baza nici pina azi, fiindca nimeni n-a mai stiut cum sa opreasca motorul), altul a deschis hublourile navei, sa stearga geamurile cu gaz, al treilea a frecat cu ceara de parchet pardoseala antiderapanta si a pus la inmuiat in cada, cu detergent, toate combinezoanele spatiale, iar un al patrulea capatase obiceiul sa traga la masea din lichidul hidraulic al sistemului de directie…

Dar nu despre acesti roboti, in general, va fi vorba in cele ce urmeaza, ci, in particular, despre exemplarul cu numarul de serie TW-0744387. Acesta a fost repartizat de la magazie celor de pe nava spatiala “Infratirea”, alaturi de cartea tehnica, trei sigurante de rezerva si amenintarea ca daca-i dispare vreo piesa, contravaloarea se va retine din salariu. Cei de pe “Infratirea” s-au bucurat: erau satui de mizerie, gindaci si rufe murdare; plus ca tocmai se pregateau de plecare spre o galaxie foarte indepartata…

*      *      *

In primele zile de calatorie, exemplarul cu numarul de serie mai sus descris s-a comportat normal, la parametrii trecuti in prospect. De la un moment dat insa, “Saveta 1 Lux” a inceput sa clipeasca tot mai des, sa biziie strident, sa sughita, sa rigiie si sa puna din cinci in cinci minute intrebari, ceea ce nu-i statea defel in fire: “Domnu’ capitan sa traiti, da’ planeta aia de colo de ce-i rotunda? Da’ de ce cometa are coada si asteroidul n-are? Da’ cum arata liniile de cimp? Dar ce e omul si care e rostul vietii?”.

Intr-o seara, robotul multifunctional menajer a deschis hubloul principal, sa scuture o fata de masa. Odata cu firimiturile de pilule, a aruncat in vid si o cutiuta. Pesemne o fi crezut ca e o cutie goala de chibrituri: creierul sau electronic facut la norma nu fusese programat sa deosebeasca o cutie goala de chibrituri de un generator de cimp spatio-temporal. Adica de o masina a timpului si spatiului…

*      *      *

Pe suprafata planetei pe linga care tocmai trecea nava spatiala “Infratirea”, Costel Juganaru taia lemne in curte. Ceva mai incolo, nevasta-sa Saveta dadea apa la vaca, iar copilul Ilie chinuia motanul, arzindu-i mustatile cu lampa. Un obiect zburator neidentificat cazu din cer cu viteza si il izbi pe Costel in cap. Din fericire, purta caciula groasa, de miel brumariu. Injura, asa cum sigur ar fi facut oricine, folosind niste cuvinte pe care sigur nu le-ar fi folosit oricine, isi pipai caciula care se rupsese putin, apoi ridica de jos obiectul. Acesta arunca o lumina rece, clipocitoare, care il facu sa exclame: “Bai, sa-mi trag una, ca n-am mai vazut asa bricheta! Oare cine-o fi zvirlit-o?”. Se cauta prin buzunare, scoase o tigara, o freca intre degete si dadu sa o aprinda, apasind pe butonul obiectului cazut din cer. Deodata, totul in jur se lumina…

Nu stim exact daca si generatorul de cimp spatio-temporal – adica masina timpului si spatiului – o fi fost produs de acelasi colectiv de extraterestri ai muncii de pe Proxima Centauri despre care am pomenit la inceput; cert este ca, atunci cind functiona, o facea dupa bunul plac. Conform datelor tehnice, putea deplasa in spatiu si timp toate fiintele vii aflate pe o raza de o suta de metri.

Cind lumina din jurul lui Costel se stinse, barbatul naucit privi in jur: nevasta Saveta, la fel de naucita, dadea apa la o vaca tot naucita, iar copilul naucit Ilie chinuia motanul, naucit la rindul sau. Cu ei se mai aflau, si ei nauciti, vecinul Grigore, postasul Aurel Tamadau si betivul satului, Mitica, poreclit si Mitilica, nimeriti cu totii prin preajma. Atit mai apuca sa vada Costel, inainte de a auzi un fisiit. Ridica privirile si zari, de dupa niste gigantice ferigi, o fiara cu git lung si cap imens, plin de dinti ascutiti, care se pregatea sa se repeada la el in vreme ce pe cerul plumburiu zburau un fel de lilieci uriasi, cu ciocul lung…

*      *      *

- Sai, barbate, ia toporu’, ca ne-omoara rapitorul! versifica involuntar nevasta Saveta, in vreme ce racnea voluntar.

- Unde-i, fa, ca nu-i?

- Pe gard, tolomacule!

- Care gard, fa, ca nu-i?

- Ala de linga sopron!

- Care sopron, fa, ca nu-i?

Privind mai bine in jur, toti cei de fata realizara intr-un tirziu ca peisajul se schimbase: casele din sat, cu garduri, soproane, acareturi si cotete disparusera. Locul prunilor de la strada, din care localnicii faceau tuica, fusese luat de – am mai zis asta – niste ferigi cit plopii, iar in departare se zarea un vulcan care arunca spre cer flacari si fum. Si fiara cea enorma, cu botul plin de dinti ascutiti, se mira in sinea ei, privindu-i pe cei sase, vaca si motanul, aparuti brusc in fata sa; momentul de mirare a fost, se pare, binevenit pentru eroii nostri, fiindca un fel de sulita cu virf de piatra izbi faptura in crestet. Apoi inca una si inca una, pina cind bestia facu o mutra timpa si se intoarse spre atacatorul nevazut. Acesta era nevazut, dar nu si neauzit, fiindca dinspre niste boscheti uriasi si ciudati se auzea “Raahaaa!”.

*      *      *

- Io-te, ba, ce prostii vorbeste ala! se scandaliza Saveta, dar copilul Ilie, tinind in continuare motanul sub brat ca pe o mapa, o lamuri:

- Mamico, nenea ala nu vorbeste urit, asa vorbea nenea Rahan din revistele cu Pif, care se batea cu brontozaurii, nu stii?

Saveta nu stia, dar era bucuroasa ca, indiferent cine ar fi fost respectivul, atrasese asupra sa furia fiarei. In sinea ei se gindea mai mult la vaca, pe care daduse bani, decit la copilul Iliuta, pe care nu daduse. Intre timp se apropiara vecinul Grigore, postasul Aurel Tamadau si betivul satului, Mitica:

- Bai, ce s-a intimplat? Am ajuns undeva sau visez? intreba postasul Tamadau, frecindu-se la ochi. Ceilalti erau la fel de nedumeriti, iar lui Costel nu-i trecu prin cap ca ar exista vreo legatura intre schimbarea petrecuta si bricheta cazuta din cer; mai bine, poate, fiindca daca ar fi facut legatura, apoi le-ar fi povestit si celorlalti, sigur ar fi luat bataie.

Ferigile uriase se dadura la o parte si, in citeva clipe, cei sase plus vaca si motanul erau inconjurati de niste oameni voinici, nu prea inalti, cocosati si parosi, imbracati in blanuri cum de mult isi dorea Saveta.

- Ce-i, ma, ce va holbati asa, ca la girla? N-ati mai vazut oameni? intreba vecinul Grigore pe unul dintre nou-veniti, care se apropiase holbindu-se si ii luase palaria. Da’ stai, bre, da-o-ncoace, ca-i noua!

Cu niste gesturi defel politicoase, citiva dintre voinicii cei parosi ii imbrincira pe o potecuta. Ghioagele si topoarele lor din cremene o facura pe Saveta sa renunte, macar pe moment, la tipat.

Potecuta urca simtitor si parea sa duca undeva anume; in curind, se auzira sunete ciudate, care vesteau o intensa viata sociala. Intr-adevar, in fata unei guri de pestera se aflau citeva zeci de creaturi asemanatoare, care tocmai despicau un animal necunoscut.

- Hungu-Mba! Oanga-oanga! spuse unul dintre ei, aratind la cei sase. Postasul Tamadau intinse mina si se prezenta “Tamadau Ghe. Aurel, factor postal!”, dar primi un sut in dos. Copilul Ilie tocmai remarcase ca femelele de la gura pesterii, desi paroase si ele, nu purtau sutien, deci se holba de zor.

*      *      *

Doi dintre cei mai voinici localnici il impinsera pe vecinul Grigore spre un stilp de care il legara cu miinile la spate. Grigore se zbatea si racnea ca “Ma, am un var la Bucuresti, va dau pe mina politiei! Dati-mi drumul, ca vedeti voi!”. Postasul Tamadau ii spuse discret la ureche lui Costel “Sa vezi ca ne filmeaza, astia-s de la Camera Ascunsa”.

Intre timp, alcoolul baut de Mitica, poreclit si Mitilica, incepea sa-si faca efectul. Era un barbat rau la betie si scandalagiu, asa ca grohai ca porcul de citeva ori, isi sufla nasul cu degetele pingarind o floare multicolora si ciudata, apoi spuse bastinasului care parea cel mai important dintre toti:

- Mnmna… asta… Ccce’sti smecher? Tttttt… Prrrr! Limba i se impletici si mai mult, deci nu fu in stare sa adauge decit “Hmnh blih bhbla. Hnmh!” – care, desigur, vroia sa insemne o prostie. Ciudatul razboinic paros se intoarse spre el, vadit interesat, si ii raspunse “Mhabha plihbih hmnh tuhu!”. Mitica, mirat, se scarpina putin in fund, zicind “Hamn bhabha trfs! Ctrl Alt!”, la care voinicul zimbi, aratind niste colti piliti, galbeni, cu resturi de carne cruda intre ei, si ii puse mina prieteneste pe umar, zicind repede “Ctrl! Alt! Tab! Del!”. Toti localnicii aflati in jur incepura sa icneasca, de parca ar fi dorit sa rida si inca n-ar fi invatat cum, iar unul il dezlega pe Grigore de stilp si ii dadu palaria indarat…

*      *      *

Remarcind o oarecare perioada de destindere in relatiile cu necunoscutii cei parosi, Mitica isi scoase o tigara din buzunarul de la piept si o aprinse, tragind cu sete in piept. Cu ochii holbati, bastinasii il priveau pe cel care stapinea focul si fumul; ca un singur hominid, toti cazura in genunchi, racnind “Hum-gaba-hum!”.

Dupa nici un sfert de ora, betivul satului statea asezat destul de comod pe un tron acoperit cu piei de mamut paros, tinea in mina un sceptru din os, iar citeva localnice mai zdumpese, care tocmai scuturasera de firimituri pielea de pe un pietroi, ii asezau in fata diverse cruditati in niste vase facute din bostani scobiti sau scoarta de copac. Si ceilalti cinci tovarasi de calatorie spatio-temporala, aflati impreuna in fata unui bolovan ceva mai mare, erau serviti la fel de frumos, ceea ce le provoca o mare satisfactie: “Uite, fa, ce salata mare! Si vezi ca aia stie sa nu trinteasca farfuria pe masa, asa ca tine!”, sopti Costel la urechea Savetei, aratindu-i o bastinasa mignona si netesalata care ii servise. Vecinul Grigore parea oarecum nervos:

- Bai, hai, gata cu atitea salate, ca nu-s capra! Ia, ala de colo… Tu, buzatule, cu tine vorbesc… o friptura, un snitel, ceva gatit, un ostropel n-aveti? Si care stiti, bre, un cintec, ceva, ca ma plictisesc?

Intre timp, Zeul Focului si Fumului se pleostise mult mai rau de la rachiul si berile baute cu multe mii de ani in viitor, asa ca se rasti la unul dintre razboinici: “Hapha-buh, bhuha bhe-bheee!”. Viteazul cel mic si paros, care pina atunci statuse in genunchi, necutezind sa ridice privirea spre maretul Mitica, ii facu un semn discret, dar vesel, cu ochiul si disparu intr-una din pesteri. Reveni cu un fel de plosca plina, facuta dintr-o basica de vacarozaur, si i-o intinse cu un zimbet. Zeul Mitica trase un git, ochii i se bulbucara brusc, apoi racni:

- Buna, bre! Spirt solid! Arde ca focul! Mai ada una, baiete!

*      *      *

Cu siguranta, nici cei mai fantezisti cercetatori n-ar cuteza sa-si dea cu parerea despre care cuvint anume din cele rostite de Mitica a stirnit furia celor care, pina in acea clipa, se aratasera a fi niste gazde perfecte. Noi banuim ca “Spirt solid! Arde ca focul!” ar fi adus, in limba lor inca neformata, a injuratura urita, ceva la modul ca “Vraciul din tribul tau nu se pricepe!” sau “Fac ceva in fundul pesterii voastre!”. Sigur este ca, in mai putin timp decit ar avea nevoie un dinozaur sa infulece o banana, cei sase se aflau legati cu liane de tot atitea trunchiuri de copac, iar zece ochi rai il priveau pe Mitica. Acesta atipise, de unde se vede ca bautura bastinasilor ii pusese capac.

Hominizii stateau strinsi in jurul unuia mai batrin, cu colier din oase si fata vopsita, care racnea pe un ton infiorator ceva nedefinit.

- Ce ne facem, oameni buni, ca ne maninca? intreba vecinul Grigore.

- Din cauza voastra, nesimtitilor! Nu stateam eu bine la mine in ograda, sa dau la vaca? facea galagie si Saveta.

- Mama, vreau pipi! Vreau inghetata! scincea copilul Ilie.

Mitica adormise si mormaia prin somn ceva despre “Zarzarica, zarzarea… indexarea salariului mediu pe economie… gara noua, uai!”, postasul Aurel Tamadau nu zicea nimic, iar Costel cauta sa-si pastreze cumpatul, lucru destul de greu in acele circumstante. Vaca pastea alaturi, privind mirata la flora oarecum necunoscuta. Motanul dormea incolacit, dar se trezi brusc auzindu-i pe bastinasii care racneau si mai tare in vreme ce se apropiau amenintatori, scuturind topoare si sulite de cremene.

*      *      *

- Hulala! Hungu-mbu! spuse capetenia lor, iar ceilalti ii dadura dreptate. Hominidul se apropie de prizonieri si incepu sa-i scotoceasca prin buzunare. Batista umeda si lipicioasa a lui Grigore ii scirbi pe toti. Dupa citeva minute de perchezitionare, seful de trib tinea in mina doua cutiute nu foarte diferite. Prima era bricheta lui Mitica, pe care si-o dorise de la inceput, pentru a deveni el insusi zeu al focului si fumului; a doua era cutiuta cu buton, care ii cazuse in cap lui Costel. A doua parea mai frumoasa si mai putin zgiriata, asa ca razboinicul rinji si apasa pe buton. O clipoceala ii invalui brusc, pe toti cei aflati la o suta de metri in jur…

*      *      *

Costel, Saveta, copilul Ilie, vaca, motanul, vecinul Grigore, postasul Tamadau si betivul satului, Mitica, priveau mirati. Se aflau intr-un fel de glob imens din sticla, pe deasupra lor zburau masinarii ciudate, pe linga ei treceau oameni imbracati ciudat, iar pe jos nu se vedeau gropi sau coji de seminte. La fel de mirati pareau si cei opt sau zece razboinici girbovi si parosi, cu topoare din silex, care se aflasera si ei prin apropiere in clipa saltului spatio-temporal. Pe o placuta care lumina stins, dar eficient, se vedeau niste litere holografice, iar Costel citi: “Str. Cip IESAN, umorist (1967-2153)”.

Articol apărut Friday, 3 September 2010 la ora 7:23 am în categoria 1) Citeste si da mai departe!. Puteţi urmări comentariile noi cu RSS 2.0 feed. Puteţi scrie un comentariu, sau puteţi folosi trackback de pe site-ul propriu.