Cip Ieşan

Aflat la mare cu familia, domnul Tiberiu Dosoftei a mincat o ciorba de guvizi, o tochitura dobrogeana, o chifla si doi ardei iuti, apoi a baut trei beri. Dupa aia, si-a adus aminte ca se apropie 23 August, deci a mai baut patru beri. Cind tocmai termina a patra bere, s-a intilnit cu un coleg de serviciu, Axinte Tripla, aflat si el la mare, cu familia. Bucuria revederii a fost mare, asadar amindoi au mai baut cite trei beri in cinstea ei. La un moment dat, domnul Tiberiu Dosoftei i-a zis colegului sau, Axinte Tripla: “Ma, Tripla, da’ vine 23 August, tu nu dai nimic?”. Domnul Axinte Tripla a mai dat si el patru halbe. Tiberiu Dosoftei a cumparat niste vodca de la o terasa foarte primitoare si cocheta, aflata pe plaja. Cu aceasta ocazie, Axinte Tripla a zarit acolo, pe raft, un vin din regiunea sa natala, asadar s-a induiosat si a cumparat la rindul sau citeva sticle. Ceva mai tirziu, domnul Dosoftei a mai baut trei beri. Domnul Tripla a baut patru. La lasarea serii, cei doi s-au urcat intr-o hidrobicicleta nesupravegheata si au iesit in larg. La ora aceasta, inca nu se stie unde au ajuns ei.

*      *      *

Abandonate pe plaja, sotiile celor doi, doamnele Eugenia Dosoftei si Marcela Tripla, au rasfoit citeva reviste de moda si informatii din viata vedetelor, au mincat fiecare cite un stiulete de porumb fiert, citeva seminte, s-au uns reciproc pe spate cu alifie, apoi au inceput sa se plictiseasca. Dupa doua ore, ele au luat cite un suc si o piatra de calciie de la un vinzator ambulant. Dupa inca un ceas, Marcela Tripla a cumparat si un ziar. Citindu-l, ea a exclamat: “Uite, tu, o poza cu tipa aia!”. Din acest motiv, Eugenia Dosoftei a facut cinste cu un lichior mic, de vanilie. Amindoua s-au imbatat nitel.

*      *      *

Abandonati pe plaja, copiii celor doi, Georgel si Costelus Dosoftei, impreuna cu Romulus si Remus Tripla, au facut un castel de nisip. Dupa aia, au mai facut unul. Fratii Tripla au sapat o groapa cu lopatica, aruncind nisip pe cearsaful unui turist italian care dormea la soare. Fratii Dosoftei au sapat si ei o groapa, tot cu lopatica, dar au aruncat nisip pe salteaua unui turist german care dormea la soare. Cind s-au trezit, turistul italian si cel german s-au incaierat. Copiii familiilor Dosoftei si Tripla au intrat putin in apa si au prins in castile de baie citeva meduze, pentru coltul viu de la scoala. Doamna profesoara le va pune, cu siguranta, cite o nota buna!

*      *      *

In aceeasi statiune s-a aflat si domnul Augustin Toropeala. El nu este coleg de serviciu cu domnii Tiberiu Dosoftei si Axinte Tripla, fiindca e din alt oras. El este coleg de serviciu cu domnul Ilarion Fisie, dar acesta din urma a preferat sa mearga cu familia la bai, fiindca soacra sa are o afectiune biliara. Din acest motiv, domnul Augustin Toropeala a inceput sa se plictiseasca pe plaja, asa ca a baut trei beri si s-a dus sa se pozeze cu camila unui fotograf ambulant. Cind a vazut-o, a exclamat: “Vai, ce umflaturi are!”. Doamna Marcela Tripla, sotia domnului Axinte Tripla, tocmai isi scosese sutienul ca sa se bronzeze uniform, deci a crezut ca de ea a zis ce a zis domnul Augustin, asa ca i-a dat in cap cu piatra de calciie cumparata de la un vinzator ambulant, dupa cum am spus. Pina ce echipajul ambulantei a sosit la fata locului, sa-l ia cu targa pe domnul Augustin Toropeala, acesta a mai gasit puterea sa bea inca doua beri si sa comande inca patru, pe care le-a consumat in masina, cu brancardierii.

*      *      *

Tot in cinstea zilei de 23 August si in aceeasi statiune se afla si salvamarul Geo. Pina in ajun el fusese doar salvamontist, dar seful sau l-a detasat la mare, cu prilejul unui schimb de experienta. In locul sau, la munte a ajuns salvamarul Teo. De plictiseala, salvamarul Teo, ajuns salvamontist, a baut vin fiert cu cabanierul si a declarat cu martori ca iubeste din suflet maretia muntelui. Tot de plictiseala, salvamontistul Geo, ajuns salvamar, a baut bere rece cu cabinierul, cel care pazea cabinele de veceu, si a declarat cu martori ca iubeste din suflet maretia marii. Geo si Teo nu s-au intilnit niciodata; doar trenurile in care mergeau – unul, de la mare spre munte, celalalt, de la munte spre mare – au trecut unul pe linga altul, dar in viteza. Daca Geo si cu Teo s-ar fi intilnit, sa zicem, la egala distanta intre mare si munte, cu siguranta ei ar fi baut citeva beri in cinstea zilei de 23 August, despre care am mai pomenit…

La restaurant, domnul Athanasie Diesel a dorit o gaina la cuptor. Una grasa, galbena si grea, o gaina de Tatarasi, careia sa-i ramina intr-adevar gauri in piele, dupa jumulire. O gaina din alea, care lasa strat gros de grasime pe oala, o gaina adevarata, hranita cu boabe si viermisori, nu cu E-uri sau alte litere, nefiind la facultate, la Filologie.

Practic, domnul Diesel a dorit o gaina adevarata, asa cum erau cele care scurmau prin curtea unde isi petrecuse dinsul copilaria, apoi perioada de pubertate si adolescenta, prin curtea de unde a auzit pentru prima data o doina cintata din fluier de batrinul baci Helmuth, unde a sarutat pentru prima data o codana, unde i s-a spus pentru prima data “Prostalanule, se desface in fata!”, in curtea unde si-a julit pentru prima data nasul, unde s-a imbatat cleampa intiia data, unde i s-a facut rau si a spurcat motanul care dormea, curtea din jurul casei parintesti, in care a gingurit pentru prima data, in care a invatat sa mearga de-a busilea, apoi in picioare, apoi a spus pentru prima data cuvintele “Mama!” si “Pace!”, unde a facut pentru prima data caca pe el, unde a fost pleznit pentru prima data de tatal sau, un om minunat, veteran de razboi, care a luptat inclusiv pentru eliberarea ultimei brazde de pamint romanesc de sub dominatia imperialista. Ei, cam un asa un fel de gaina dorea domnul Athanasie Diesel…

Ospatarul i-a raspuns, plictist: – N-avem!

Nicusor avea o toba, bum-bum-bum, si-o tot lua de dupa soba, bum-bum-bum. Toata ziua, vrei nu vrei, micutul batea in tinicheaua ei, vorba cintecului. Parintii lui Nicusor erau multumiti ca micutul era premiantul clasei si ca lua toba de dupa soba in loc sa fie repetentul dupa usa care sa bata toba la papusa, vorba unui alt cintec. Singurii care nu erau multumiti erau toti, dar absolut toti ceilalti vecini din cartier, care se dadeau de ceasul mortii, nestiind ce sa mai faca. Au organizat o sedinta-fulger a Asociatiei de Locatari, in care s-au infierat prin epigrame si cintece mobilizatoare metehnele tinerei generatii, au lipit la gazeta de perete caricaturi realizate de un vecin, pensionar iscusit, au aruncat in Nicusor, de la balcon, cu baterii consumate, becuri arse si cartofi incoltiti, nimic. Pina la urma, toti cei exasperati de zgomot au pus mina de la mina si au strins o suma considerabila. Au oferit-o micutului, doar sa le dea toba ca sa o puna pe foc. Nicusor a acceptat.

In vreme ce vecinii faceau un foc din frunze vestede si vreascuri, in spatele blocului, foc in care ardeau ritualic toba cea blestemata, pe o insulita pierduta in imensitatea albastra a Pacificului, niste canibali puneau pe foc un misionar fraged si zemos… Dar nu asta conteaza, ci faptul ca, in exact aceeasi vreme, Nicusor se afla la magazinul de jucarii si, din banii primiti de la marinimosii sai vecini, tocmai isi cumpara o toba noua si o trompeta.

Proiectantilor de microprocesoare din cadrul Intreprinderii de Roboti si Componente “Meteoritul Rosu” de pe Proxima Centauri li s-a cerut din nou sa depaseasca planul. Prin urmare, ei au predat cu mult inainte de termen schitele celui mai nou proiect de creier electronic, care a intrat imediat in fabricatie de serie. Acest creier electronic a fost introdus ulterior in capul robotului multifunctional menajer “Saveta 1 Lux”, repartizat pe inventar echipajelor navelor care efectuau calatorii intergalactice, deoarece mizeria de la bordul acestor nave era o problema la ordinea zilei si nu o data exploratorii Universului s-au pomenit ca in magazia de alimente existau soareci spatiali, care le rosesera pilulele.

De la darea in folosinta, robotii multifunctionali menajeri de tip “Saveta 1 Lux” s-au comportat pe masura creierului lor predat inainte de termen: unul a spalat pupitrul de comanda cu spirt pina s-a luat scrisul de pe butoane (echipajul nu s-a intors la baza nici pina azi, fiindca nimeni n-a mai stiut cum sa opreasca motorul), altul a deschis hublourile navei, sa stearga geamurile cu gaz, al treilea a frecat cu ceara de parchet pardoseala antiderapanta si a pus la inmuiat in cada, cu detergent, toate combinezoanele spatiale, iar un al patrulea capatase obiceiul sa traga la masea din lichidul hidraulic al sistemului de directie…

Dar nu despre acesti roboti, in general, va fi vorba in cele ce urmeaza, ci, in particular, despre exemplarul cu numarul de serie TW-0744387. Acesta a fost repartizat de la magazie celor de pe nava spatiala “Infratirea”, alaturi de cartea tehnica, trei sigurante de rezerva si amenintarea ca daca-i dispare vreo piesa, contravaloarea se va retine din salariu. Cei de pe “Infratirea” s-au bucurat: erau satui de mizerie, gindaci si rufe murdare; plus ca tocmai se pregateau de plecare spre o galaxie foarte indepartata…

*      *      *

In primele zile de calatorie, exemplarul cu numarul de serie mai sus descris s-a comportat normal, la parametrii trecuti in prospect. De la un moment dat insa, “Saveta 1 Lux” a inceput sa clipeasca tot mai des, sa biziie strident, sa sughita, sa rigiie si sa puna din cinci in cinci minute intrebari, ceea ce nu-i statea defel in fire: “Domnu’ capitan sa traiti, da’ planeta aia de colo de ce-i rotunda? Da’ de ce cometa are coada si asteroidul n-are? Da’ cum arata liniile de cimp? Dar ce e omul si care e rostul vietii?”.

Intr-o seara, robotul multifunctional menajer a deschis hubloul principal, sa scuture o fata de masa. Odata cu firimiturile de pilule, a aruncat in vid si o cutiuta. Pesemne o fi crezut ca e o cutie goala de chibrituri: creierul sau electronic facut la norma nu fusese programat sa deosebeasca o cutie goala de chibrituri de un generator de cimp spatio-temporal. Adica de o masina a timpului si spatiului…

*      *      *

Pe suprafata planetei pe linga care tocmai trecea nava spatiala “Infratirea”, Costel Juganaru taia lemne in curte. Ceva mai incolo, nevasta-sa Saveta dadea apa la vaca, iar copilul Ilie chinuia motanul, arzindu-i mustatile cu lampa. Un obiect zburator neidentificat cazu din cer cu viteza si il izbi pe Costel in cap. Din fericire, purta caciula groasa, de miel brumariu. Injura, asa cum sigur ar fi facut oricine, folosind niste cuvinte pe care sigur nu le-ar fi folosit oricine, isi pipai caciula care se rupsese putin, apoi ridica de jos obiectul. Acesta arunca o lumina rece, clipocitoare, care il facu sa exclame: “Bai, sa-mi trag una, ca n-am mai vazut asa bricheta! Oare cine-o fi zvirlit-o?”. Se cauta prin buzunare, scoase o tigara, o freca intre degete si dadu sa o aprinda, apasind pe butonul obiectului cazut din cer. Deodata, totul in jur se lumina…

Nu stim exact daca si generatorul de cimp spatio-temporal – adica masina timpului si spatiului – o fi fost produs de acelasi colectiv de extraterestri ai muncii de pe Proxima Centauri despre care am pomenit la inceput; cert este ca, atunci cind functiona, o facea dupa bunul plac. Conform datelor tehnice, putea deplasa in spatiu si timp toate fiintele vii aflate pe o raza de o suta de metri.

Cind lumina din jurul lui Costel se stinse, barbatul naucit privi in jur: nevasta Saveta, la fel de naucita, dadea apa la o vaca tot naucita, iar copilul naucit Ilie chinuia motanul, naucit la rindul sau. Cu ei se mai aflau, si ei nauciti, vecinul Grigore, postasul Aurel Tamadau si betivul satului, Mitica, poreclit si Mitilica, nimeriti cu totii prin preajma. Atit mai apuca sa vada Costel, inainte de a auzi un fisiit. Ridica privirile si zari, de dupa niste gigantice ferigi, o fiara cu git lung si cap imens, plin de dinti ascutiti, care se pregatea sa se repeada la el in vreme ce pe cerul plumburiu zburau un fel de lilieci uriasi, cu ciocul lung…

*      *      *

- Sai, barbate, ia toporu’, ca ne-omoara rapitorul! versifica involuntar nevasta Saveta, in vreme ce racnea voluntar.

- Unde-i, fa, ca nu-i?

- Pe gard, tolomacule!

- Care gard, fa, ca nu-i?

- Ala de linga sopron!

- Care sopron, fa, ca nu-i?

Privind mai bine in jur, toti cei de fata realizara intr-un tirziu ca peisajul se schimbase: casele din sat, cu garduri, soproane, acareturi si cotete disparusera. Locul prunilor de la strada, din care localnicii faceau tuica, fusese luat de – am mai zis asta – niste ferigi cit plopii, iar in departare se zarea un vulcan care arunca spre cer flacari si fum. Si fiara cea enorma, cu botul plin de dinti ascutiti, se mira in sinea ei, privindu-i pe cei sase, vaca si motanul, aparuti brusc in fata sa; momentul de mirare a fost, se pare, binevenit pentru eroii nostri, fiindca un fel de sulita cu virf de piatra izbi faptura in crestet. Apoi inca una si inca una, pina cind bestia facu o mutra timpa si se intoarse spre atacatorul nevazut. Acesta era nevazut, dar nu si neauzit, fiindca dinspre niste boscheti uriasi si ciudati se auzea “Raahaaa!”.

*      *      *

- Io-te, ba, ce prostii vorbeste ala! se scandaliza Saveta, dar copilul Ilie, tinind in continuare motanul sub brat ca pe o mapa, o lamuri:

- Mamico, nenea ala nu vorbeste urit, asa vorbea nenea Rahan din revistele cu Pif, care se batea cu brontozaurii, nu stii?

Saveta nu stia, dar era bucuroasa ca, indiferent cine ar fi fost respectivul, atrasese asupra sa furia fiarei. In sinea ei se gindea mai mult la vaca, pe care daduse bani, decit la copilul Iliuta, pe care nu daduse. Intre timp se apropiara vecinul Grigore, postasul Aurel Tamadau si betivul satului, Mitica:

- Bai, ce s-a intimplat? Am ajuns undeva sau visez? intreba postasul Tamadau, frecindu-se la ochi. Ceilalti erau la fel de nedumeriti, iar lui Costel nu-i trecu prin cap ca ar exista vreo legatura intre schimbarea petrecuta si bricheta cazuta din cer; mai bine, poate, fiindca daca ar fi facut legatura, apoi le-ar fi povestit si celorlalti, sigur ar fi luat bataie.

Ferigile uriase se dadura la o parte si, in citeva clipe, cei sase plus vaca si motanul erau inconjurati de niste oameni voinici, nu prea inalti, cocosati si parosi, imbracati in blanuri cum de mult isi dorea Saveta.

- Ce-i, ma, ce va holbati asa, ca la girla? N-ati mai vazut oameni? intreba vecinul Grigore pe unul dintre nou-veniti, care se apropiase holbindu-se si ii luase palaria. Da’ stai, bre, da-o-ncoace, ca-i noua!

Cu niste gesturi defel politicoase, citiva dintre voinicii cei parosi ii imbrincira pe o potecuta. Ghioagele si topoarele lor din cremene o facura pe Saveta sa renunte, macar pe moment, la tipat.

Potecuta urca simtitor si parea sa duca undeva anume; in curind, se auzira sunete ciudate, care vesteau o intensa viata sociala. Intr-adevar, in fata unei guri de pestera se aflau citeva zeci de creaturi asemanatoare, care tocmai despicau un animal necunoscut.

- Hungu-Mba! Oanga-oanga! spuse unul dintre ei, aratind la cei sase. Postasul Tamadau intinse mina si se prezenta “Tamadau Ghe. Aurel, factor postal!”, dar primi un sut in dos. Copilul Ilie tocmai remarcase ca femelele de la gura pesterii, desi paroase si ele, nu purtau sutien, deci se holba de zor.

*      *      *

Doi dintre cei mai voinici localnici il impinsera pe vecinul Grigore spre un stilp de care il legara cu miinile la spate. Grigore se zbatea si racnea ca “Ma, am un var la Bucuresti, va dau pe mina politiei! Dati-mi drumul, ca vedeti voi!”. Postasul Tamadau ii spuse discret la ureche lui Costel “Sa vezi ca ne filmeaza, astia-s de la Camera Ascunsa”.

Intre timp, alcoolul baut de Mitica, poreclit si Mitilica, incepea sa-si faca efectul. Era un barbat rau la betie si scandalagiu, asa ca grohai ca porcul de citeva ori, isi sufla nasul cu degetele pingarind o floare multicolora si ciudata, apoi spuse bastinasului care parea cel mai important dintre toti:

- Mnmna… asta… Ccce’sti smecher? Tttttt… Prrrr! Limba i se impletici si mai mult, deci nu fu in stare sa adauge decit “Hmnh blih bhbla. Hnmh!” – care, desigur, vroia sa insemne o prostie. Ciudatul razboinic paros se intoarse spre el, vadit interesat, si ii raspunse “Mhabha plihbih hmnh tuhu!”. Mitica, mirat, se scarpina putin in fund, zicind “Hamn bhabha trfs! Ctrl Alt!”, la care voinicul zimbi, aratind niste colti piliti, galbeni, cu resturi de carne cruda intre ei, si ii puse mina prieteneste pe umar, zicind repede “Ctrl! Alt! Tab! Del!”. Toti localnicii aflati in jur incepura sa icneasca, de parca ar fi dorit sa rida si inca n-ar fi invatat cum, iar unul il dezlega pe Grigore de stilp si ii dadu palaria indarat…

*      *      *

Remarcind o oarecare perioada de destindere in relatiile cu necunoscutii cei parosi, Mitica isi scoase o tigara din buzunarul de la piept si o aprinse, tragind cu sete in piept. Cu ochii holbati, bastinasii il priveau pe cel care stapinea focul si fumul; ca un singur hominid, toti cazura in genunchi, racnind “Hum-gaba-hum!”.

Dupa nici un sfert de ora, betivul satului statea asezat destul de comod pe un tron acoperit cu piei de mamut paros, tinea in mina un sceptru din os, iar citeva localnice mai zdumpese, care tocmai scuturasera de firimituri pielea de pe un pietroi, ii asezau in fata diverse cruditati in niste vase facute din bostani scobiti sau scoarta de copac. Si ceilalti cinci tovarasi de calatorie spatio-temporala, aflati impreuna in fata unui bolovan ceva mai mare, erau serviti la fel de frumos, ceea ce le provoca o mare satisfactie: “Uite, fa, ce salata mare! Si vezi ca aia stie sa nu trinteasca farfuria pe masa, asa ca tine!”, sopti Costel la urechea Savetei, aratindu-i o bastinasa mignona si netesalata care ii servise. Vecinul Grigore parea oarecum nervos:

- Bai, hai, gata cu atitea salate, ca nu-s capra! Ia, ala de colo… Tu, buzatule, cu tine vorbesc… o friptura, un snitel, ceva gatit, un ostropel n-aveti? Si care stiti, bre, un cintec, ceva, ca ma plictisesc?

Intre timp, Zeul Focului si Fumului se pleostise mult mai rau de la rachiul si berile baute cu multe mii de ani in viitor, asa ca se rasti la unul dintre razboinici: “Hapha-buh, bhuha bhe-bheee!”. Viteazul cel mic si paros, care pina atunci statuse in genunchi, necutezind sa ridice privirea spre maretul Mitica, ii facu un semn discret, dar vesel, cu ochiul si disparu intr-una din pesteri. Reveni cu un fel de plosca plina, facuta dintr-o basica de vacarozaur, si i-o intinse cu un zimbet. Zeul Mitica trase un git, ochii i se bulbucara brusc, apoi racni:

- Buna, bre! Spirt solid! Arde ca focul! Mai ada una, baiete!

*      *      *

Cu siguranta, nici cei mai fantezisti cercetatori n-ar cuteza sa-si dea cu parerea despre care cuvint anume din cele rostite de Mitica a stirnit furia celor care, pina in acea clipa, se aratasera a fi niste gazde perfecte. Noi banuim ca “Spirt solid! Arde ca focul!” ar fi adus, in limba lor inca neformata, a injuratura urita, ceva la modul ca “Vraciul din tribul tau nu se pricepe!” sau “Fac ceva in fundul pesterii voastre!”. Sigur este ca, in mai putin timp decit ar avea nevoie un dinozaur sa infulece o banana, cei sase se aflau legati cu liane de tot atitea trunchiuri de copac, iar zece ochi rai il priveau pe Mitica. Acesta atipise, de unde se vede ca bautura bastinasilor ii pusese capac.

Hominizii stateau strinsi in jurul unuia mai batrin, cu colier din oase si fata vopsita, care racnea pe un ton infiorator ceva nedefinit.

- Ce ne facem, oameni buni, ca ne maninca? intreba vecinul Grigore.

- Din cauza voastra, nesimtitilor! Nu stateam eu bine la mine in ograda, sa dau la vaca? facea galagie si Saveta.

- Mama, vreau pipi! Vreau inghetata! scincea copilul Ilie.

Mitica adormise si mormaia prin somn ceva despre “Zarzarica, zarzarea… indexarea salariului mediu pe economie… gara noua, uai!”, postasul Aurel Tamadau nu zicea nimic, iar Costel cauta sa-si pastreze cumpatul, lucru destul de greu in acele circumstante. Vaca pastea alaturi, privind mirata la flora oarecum necunoscuta. Motanul dormea incolacit, dar se trezi brusc auzindu-i pe bastinasii care racneau si mai tare in vreme ce se apropiau amenintatori, scuturind topoare si sulite de cremene.

*      *      *

- Hulala! Hungu-mbu! spuse capetenia lor, iar ceilalti ii dadura dreptate. Hominidul se apropie de prizonieri si incepu sa-i scotoceasca prin buzunare. Batista umeda si lipicioasa a lui Grigore ii scirbi pe toti. Dupa citeva minute de perchezitionare, seful de trib tinea in mina doua cutiute nu foarte diferite. Prima era bricheta lui Mitica, pe care si-o dorise de la inceput, pentru a deveni el insusi zeu al focului si fumului; a doua era cutiuta cu buton, care ii cazuse in cap lui Costel. A doua parea mai frumoasa si mai putin zgiriata, asa ca razboinicul rinji si apasa pe buton. O clipoceala ii invalui brusc, pe toti cei aflati la o suta de metri in jur…

*      *      *

Costel, Saveta, copilul Ilie, vaca, motanul, vecinul Grigore, postasul Tamadau si betivul satului, Mitica, priveau mirati. Se aflau intr-un fel de glob imens din sticla, pe deasupra lor zburau masinarii ciudate, pe linga ei treceau oameni imbracati ciudat, iar pe jos nu se vedeau gropi sau coji de seminte. La fel de mirati pareau si cei opt sau zece razboinici girbovi si parosi, cu topoare din silex, care se aflasera si ei prin apropiere in clipa saltului spatio-temporal. Pe o placuta care lumina stins, dar eficient, se vedeau niste litere holografice, iar Costel citi: “Str. Cip IESAN, umorist (1967-2153)”.

Pe la sfirsitul verii au inceput ploile si s-a stricat vremea, iar domnul Lascar, seful lui Marcel Tanase, l-a chemat la dinsul in birou si i-a zis:

- Uite, mai, Tanase, fiindca ai avut rezultate bune in activitate, iti dam concediu si bilete la mare prin sindicat, cu reducere, sa mergi cu familia. Bine?

Marcel Tanase nu tinea minte sa fi avut rezultate bune in activitate, dar a luat biletele, gindindu-se doar la familia sa, compusa din sotia Tatiana plus copiii Georgel si Luminita (11, respectiv 17 primaveri), la care se adaugau din nefericire soacra Lucretia (virsta incerta; un vecin cu carte i-a zis mai demult ca e “precolumbiana”, dar nimeni n-a inteles ce-a vrut sa spuna) si pechinezul acesteia, Pichi. Eventuala bucurie a concediului ii era dinainte umbrita de certa companie a ultimelor doua personaje, dar cum nimeni de la beraria unde se oprise in drum spre casa n-a dat semn ca ar dori sa-i cumpere biletele, renunta si, oftind, dadu vestea familiei reunite…

*      *      *

Dupa trei zile de achizitionat cele strict necesare pentru vacanta – adica rochii, rochite, bluzite, palariute, parfumele, rujulete, trusulite cosmetice de mare etc pentru doamne si domnisoare, ochelari de scafandru pentru Georgel, zgardita de mare pentru Pichi si o periuta de dinti noua plus niste bujii pentru Marcel – membrii familiei Tanase se aflau pe plaja, adunati sub o umbrela de soare pentru a se adaposti de ploaie. Statiunea nu era pustie, dar pe chipurile nebronzate ale celor aflati acolo se puteau citi sentimente greu de reprodus.

- Mai bine ne-am intoarce acasa, ca uite ce vreme anunta, propuse Marcel, rasfoind ziarele pe o masa din restaurantul hotelului, unde daduse pe doua sucuri, trei cafele si o bere cit dadea de obicei darul la nunti.

- Adica sa pierdem banii, bani munciti? sari Tatiana, de profesie casnica. Asa se face ca in dimineata urmatoare, dupa o noapte de tremurat in camera, familia Tanase era din nou pe plaja, privind ploaia care uda valurile inspumate si salvamarul care, imbracat in suba, bea tuica fiarta din termos.

Tatiana disparu citeva clipe pina la toaleta unei terase, sa-si refaca machiajul, dar se intoarse iute, fluturind in mina o hirtie colorata: “Oferta sfirsitului de vara: Super-croaziera de vis cu vaporasul pe mare. Reduceri de pret 50 la suta! Conditii de lux, dejun, preparate pescaresti! Numar de locuri limitat!”. Cele doua doamne, pechinezul si copiii se privira in ochi cu un licar de bucurie.

*      *      *

Vaporasul “Meduza” nu semana cu Titanicul decit la anul fabricatiei, dar tuturor, cind il vazura, le veni in minte finalul tragic al filmului omonim, la care Tatiana si Luminita au plins, iar Lucretia a adormit. Spre deosebire de Titanic, colegul sau era mic si ruginit, iar capitanul care ii intimpina parea cam jerpelit si imprastia damf de rachiu. Conditiile nu erau chiar de lux – mirosea a motorina si a peste stricat, iar din fotoliile desfundate iesea buretele – dar cel putin nu ploua. Leganata de valuri, Lucretia adormi din nou cu Pichi in brate si nu o trezi nici sirena, atunci cind, cu motoarele horcaind mai incet ca ea, “Meduza” se indeparta de mal, infruntind ploaia si inceputul de furtuna… Lui Marcel ii era rau de la stomac si i se facu greata de tot vazindu-l pe Georgel la prova, cu bratele desfacute si strigind “Sint regele lumiiii!”.

Cit Tatiana si-a aranjat parul ud, ciufulit de briza, micutii au facut un tur complet al vasului, care le-a luat aproape un minut. Asteptind dejunul inclus in pret, cu totii isi lipisera nasurile de geam, privind valurile cenusiu-galbui, care deveneau parca tot mai mari cu fiecare fulger care le lumina.

Tatiana il trimise pe Georgel sa intrebe cind e gata masa; pustiul se intoarse cu niste povesti de-ale lui, fantasmagorice, cum facea de obicei cind vroia sa o sperie pe bunica. Mai exact, spuse ca toti marinarii si capitanul au plecat cu barca de salvare si ca vasul are o gaura mare si se scufunda. Maica-sa sari sa-l pocneasca, dar o impiedica apa, care ii trecuse deja de genunchi.

*      *      *

Racnetul Tatianei ar fi putut acoperi ragetele leilor, sunetul sirenelor chemindu-i in tura pe vrednicii muncitori de la Fabrica de Burlane sau zgomotul unui stadion, la meciul Steaua-Dinamo, cind arbitrul refuza un penalty pentru gazde; fu intr-atit de puternic, incit o trezi pina si pe Lucretia, care intreba “Ce-i, Pichisor, ce mirie baiatul?”.

Vasul se zgiltii brusc de parca s-ar fi ciocnit de un iceberg, un val urias matura puntea, iar peste citeva clipe membrii familiei Tanase se aflau afara, in valuri, intre cer si fundul marii, inotind voiniceste prin furtuna. Dupa citeva minute, Georgel, care se tinea de un butoi gol ramas de pe fostul vaporas “Meduza”, striga:

- Pamiiiiint! Intr-adevar, printre stropii de ploaie se zarea, in departare, linia tarmului.

Pichi dadea ciineste din labe, tragind-o dupa el de lesa pe Lucretia, care atipise nitel; prin ploaia care se intetise, Marcel o ajuta pe Tatiana, aflata la capatul puterilor, sustinind-o discret de cordeluta sutienului, sa nu i se ude permanentul, iar copiii inotau ceva mai in urma, de unde se auzea din cind in cind vocea Luminitei, plingindu-se “Mami, da’ Georgel ma improasca!”. Un munte de apa ii impinse pe toti din spate, aruncindu-i pe plaja. Primul se ridica in picioare Marcel, scrutind orizontul cu mina streasina la ochi. Privi imprejur si spuse:

- Asta este. Am naufragiat pe o insula pustie…

*      *      *

Intr-adevar, nici la a doua privire nu se zarea vreun semn cit de mic de civilizatie. Doar plaja uda, spalata de valuri si stropita de ploaie, iar in fund se inalta un pilc de copaci. Pichi, proaspat iesit din spuma marii ca zeita Venus, se repezi spre primul, il mirosi si ridica vesel piciorul, stropindu-i trunchiul.

- Hai sa ne adapostim undeva si dupa aia vedem ce facem, propuse Marcel.

- Unde m-ai adus, barbate, sari Tatiana, pe a carei fata produsele cosmetice se intinsesera de la apa, oferindu-i aspectul unei sef de trib apas vopsit in culorile razboiului.

- Eu am vrut super-croaziera de vis cu vaporasul? N-am zis sa mergem acasa? Lucretia se mai trezise putin si isi cauta ceva in poseta, iar copiii disparusera deja printre copaci, de unde se auzeau doar vocile lor cristaline, cind se porecleau si tipau. Ploua in continuare. Marcel descoperi un fel de pestera nu prea adinca, in care cel putin era uscat si in care isi chema familia. Pe jos era un strat gros si moale de frunze uscate, asadar Lucretia adormi din nou. Georgel gasise niste fructe salbatice si era murdar la gura, iar Luminita parea abatuta si spunea doar din cind in cind “Gata. Aici murim. Nu-l mai vad niciodata pe Remus…”, spre bucuria fratiorului, care incepuse sa-i spuna povesti din carti cu canibali si pirati.

*      *      *

Dupa ce facu un inventar care dura foarte putin, Marcel anunta ca tot avutul lor se compunea din hainele de pe ei, un briceag cu desfacator, o punga de biscuiti uzi si poseta Lucretiei, pe care nu i-o putu trage de sub cap.

- Deocamdata locuim aici, pina gasim ceva mai bun, spuse seful familiei.

- Da eu vreau camera mea, eu nu dorm cu Georgel, ca se pirtiie, reprosa Luminita, apoi izbucni intr-un plins de adolescenta. Ploaia se oprise, iar frunzele din fundul pesterii erau chiar uscate, asa ca se putea face focul cu ele. Dupa o ora de ora de frecat bete, Marcel nu-si mai simtea palmele, deci injura scurt, fapt care o trezi pe Lucretia:

- Nu ti-e rusine sa vorbesti asa de fata cu mine, femeie batrina? se rasti aceasta. Mai bine ti-ar fi trecut prin cap sa faci un foc, ca ma ia reumatismu’, continua soacra, cautindu-se prin poseta si scotind o bricheta.

- Da’ de cind porti matale asa ceva? se repezira toti la dinsa.

- Pai fusei inainte de plecare la cimitir, la Ilie al meu, sa-i aprind o luminare.

Dupa citeva minute, focul ardea vesel, iar atmosfera devenise chiar placuta. Se insera. Tatiana propuse niste cintece de tabara, dar Marcel o inghionti: “Taci, mai? Daca sint animale salbatice? Mai mult: daca, vorba lui Georgel, pe insula traiesc canibali? Lasa, ca vedem noi miine, pe lumina.

*      *      *

Noaptea trecu greu; peste sunetul valurilor se suprapuneau uneori niste zgomote sinistre, venind din departare; pareau niste vaiete, niste urlete, asa, care iti zbirceau pielea pe spinare cind le ascultai. Toti cei cinci naufragiati au avut cosmaruri, in care li se aratau canibali torturindu-si victimele in jurul focului, apoi consumindu-le ritualic maruntaiele…

Dimineata, in schimb, s-a aratat insorita; doar nisipul ud si ravasit mai amintea furtuna din ajun. Marcel si Georgel iesira primii din grota sa-si dezmorteasca oasele si sa se usureze mai departe de doamne si domnisoare. In drum spre balarii, pustiul il trase pe taica-sau de mineca inca uda:

- Tatiiii, uite acolo, urme de pasi!

Dupa o privire atenta, Marcel fu nevoit sa admita ca alea erau, intr-adevar, urme de pasi. Nu una, nu doua, ci citeva sute, de toate marimile, unele chiar suspect de mari. Pe linga ele, nisipul ud pastra si niste urme care cu siguranta nu proveneau de la vreo fiinta cunoscuta… “”Tiiii!” se scarpima Marcel in cap, ginditor, “se vede ca pe linga canibali, aici vietuiesc si ceva monstri marini. Am pus-o!”. Tot pe nisip se mai aflau si citva tepuse din lemn, care cu siguranta facusera parte din arsenalul recentului ospat antropofag. Linga ele, gauri in nisip marturiseau ca acolo fusesera infipti niste pari, de care pesemne fusese legat vreun sarman misionar sau, mai rau, vreun naufragiat ca si ei. Putin mai incolo, din nisip ieseau niste cioburi de sticla, demonstrind ca valurile returnasera expeditorilor toate strigatele de ajutor aruncate cu speranta in mare…

- Georgele, baiatule, sa nu scoti un cuvint cind ne intoarcem, m-auzi? N-are rost sa le speriem si pe ele, isi sfatui Marcel Tanase, ca intre barbati, odrasla care facuse pipi deja, iar acum aduna scoici. In drum spre pestera, Georgel incepu sa topaie intr-un picior, strigind:

- Mami, buni, proasta de sora-mea, iu-huu! Am ajuns pe insula canibalilor, sic! Sinteti mincate, sic!

*      *      *

Tatiana tocmai ii povestea fetei Luminita despre tehnica seductiei si despre cum sa se machieze la petrecerile cu dans, iar Lucretia se culcase nitel cu capul pe un brat de paie cind juniorul familiei dadu vestea cea mare, care nu paru sa le impresioneze prea mult.

- Taci, Georgele, nu vezi ca discutam? Cum sa fie canibali, doar traim intr-o era a civilizatiei! Tousi, o umbra de ingrijorare se asternu pe fata doamnei Tanase cind sotul Marcel ii confirma cu un gest discret…

- Vai, daca vin peste noi? Ce ma fac? Cum ii primesc asa, nu vezi cum imi sta parul? Mi s-a dus si fardul!

- Canibali, draga, adica din aia care ne taie si ne maninca, asa, ca-n filmele cu canibali, se alarma Marcel.

- Cum adica, sa ne manince? Pe mine si pe copilasi, minca-i-ar mama?

- Pe tine, nu stiu, iar maica-ta sigur scapa, la cit de de atoasa, dar pe astia micii si pe mine sigur.

- Pai si normal, la ce burta ai facut de cind bei bere cu toti nespalatii tai de colegi. Si ce vrei sa zici de mamica, adica de ce n-ar minca-o si pe ea? Ce, o fi mai fraiera? Esti tu nesimtit!

Intre timp, Georgel scormonea prin imprejurimi, dupa scoici. Se intoarse fugind si tinind in miini o bucata de hirtie decolorata, pe care se mai puteau totusi citi cuvintele “Carpati fara filtru”.

- Vai, sarmanii! Canibalii au mincat niste romani de-ai nostri, tu! se sperie Tatiana. Marcel se chinuia sa-si aminteasca din scoala unde e nordul si cum sa afle dupa stele latitudinea si longitudinea; stele nu erau, iar din toti anii de scoala, Marcel nu-si amintea decit figura amenintatoare a dirigintei, care ii spunea mereu “loaza”. Cu toate astea, palmierii care se zareau in departare il facura sa dea verdictul:

- Draga, sintem in Pacific. Zi-i si lui ma-ta, sa se bucure

- Pacific? Uite, draga, si noi n-aveam nici bani de o Antalie… Cit m-am rugat de tine sa ma scoti din casa, din tara, da’ tu nimic, nesimtit ce esti!

- Draga, in Pacific la mama naibii, nu la statiune. La statiune nu te maninca nimeni, aici am gasit urme ca da.

Intre timp, Lucretia se trezise, scarmanase putin iarba uscata de sub ea, convinsa ca e blana lui Pichi, apoi, ostenita de atita activitate se culcase nitel. Pichi scurma ceva prin fundul pesterii, intr-o zona mai intunecata, rascolind paiele, stirnind praful si stranutind, iar Georgel fugea de Luminita, care vroia sa-l bata dupa ce micutul ei frate ii pusese o meduza pe cap. La un moment dat, Georgel se impiedica de ceva si cazu, iar sora-sa il lua la palme. Aparindu-se cu o mina, tinarul Tanase scormoni cu cealalta sub nisip, sa afle in ce se impiedicase:

- Stai, proasto, nu mai da, uite ce-am gasit! Georgel dezgropase deja niste ciucalai de porumb si citeva cutii din metal, ruginite. “O fi o comoara de la pirati?”, intreba Luminita curioasa, aplecata peste umarul lui.

Pichi aparu in lumina, murdar, si prafuit, dar tinind in gura un os, cu care fugi si se ascunse. Vederea osului o facu pe Tatiana sa lesine, iar pe Marcel sa sara in sus. Lucretia visa ceva placut, fiindca vorbea prin somn…

- Vai, barbate, pe ce insula a groazei am ajuns? intreba doamna Tanase dupa ce se trezi din lesin. Cutiile ruginite de tabla aduse de Georgel i-au stirnit imediat un nou val de spaima. Mai ales ca, brusc, acel sunet lung, ca o tinguire, ca un urlet jalnic se auzi din nou, parca mai tare…

Marcel, barbat, puse mina pe o bucata de caramida si se indrepta spre pilcul de palmieri. La un moment dat isi puse in gind intrebarea “Totusi, de unde caramida asta?”, dar uita sa isi mai si raspunda. Pasea incet, cu grija, pe nisipul plin de scoici sparte. Pe masura ce inainta, nisipul parea plin de mici diamante taioase. Aduna citeva si le puse la pastrare in buzunar, la spate…

Racnetul se auzea din ce in ce mai tare, adus de vint, iar lui Marcel i se zbirci pielea pe spinare…Cu privirea pironita inainte, nu se mai uita in jos, deci lovi cu piciorul gol o bordura, strivindu-si degetele… Injura urit, dar in gind, nu cumva sa-l auda vreun canibal. Racnetele se auzeau tot mai tare, iar eroul nostru, domnul Tanase, putu sa auda, printre altele, “Sa moaraaa dusmaniii!”. “Cita dirzenie”, gindi el, “nefericitul se afla, pesemne, la stilpul caznelor, dar tot mai are taria sa-si ameninte vrajmasii!”. In departare, se zareau niste colibe de stuf; pareau nelocuite si, in egala masura, semanau tare bine cu alea vazute de el la televizor, intr-un documentar. Cu un salt de pantera oarecum neobisnuit pentru inceputul sau de burta, Marcel se repezi spre cea mai apropiata.

In coliba, la o masuta, era Georgel; statea la o masuta si bea un suculet aromatizat si colorat artificial.

- De unde-l ai, mai, drace?

- Pai, tati, din naveta de-acolo. Privind acolo, Marcel vazu mai multe navete stivuite linga un zid. “Or fi descoperit si papuasii astia sucurile? Tii, asta da globalizare!”, gindi el cu voce tare. Din departare, de dupa un palmier, tocmai se vedeau venind Tatiana si Luminita:

- Marcele, n-ai marunt, ca vreau o bere…

- Ce bere, draga, noi trebuie sa ne scapam pielea, astia ne maninca!

- Ce sa ne manince, tu, prostule, sintem pe Litoral la noi, mai, in capatul statiunii! Acolo am naufragiat. M-ai tinut ca pe-o fraiera in pestera aia… Normal ca era goala, daca au plecat turistii… In timpul sezonului, aia a fost “Grota Piratilor”, local de lux…

- Dar racnetele astea care se aud, nu-s de la stilpul caznelor?

- Ce stilp? Cu ce fraier m-am maritat? Astea-s manelele de la terasa de pe plaja… Au mai ramas citiva cetateni, veniti cu programul guvernamental “Litoralul pentru toti”, ei asculta…

*      *      *

Dupa cinci minute, Marcel era la masa, cu restul familiei. Masa era plina cu halbe de bere, cele mai multe goale… La un moment dat racni putin, se scormoni in buzunar si isi scoase micile diamante culese din nisip, ramase de la alti turisti care, lipsiti de educatie, sparsesera sticle pe plaja. Lucretia dormea alaturi, la umbra unui palmier cam ofilit, iar Pichi ii stropea acestuia radacina, latrind vesel. Ospatarul facea nota de plata… Sfirsit!

Prislea cel voinic a fost pus sa pazeasca merele de aur, sa nu le fure careva, ca e plina tara de terchea-berchea. Cum statea el asa de paza, a simtit ca somnul incepe sa-i dea tircoale. Din fericire, in drumul sau de-acasa spre livada cu merele de aur, isi cumparase citeva pliculete de ness, deci a trecut repede peste momentul de slabiciune. Mai mult, dupa ce s-a inviorat, prin minte au inceput sa-i treaca tot felul de ginduri; la un moment dat a privit in stinga si in dreapta, s-a asigurat ca nu-l vede nimeni, apoi a luat un mar de aur si a muscat din el. Era bun, asa ca l-a mincat pina la cotor. In al doilea mar de aur, Prislea cel voinic a descoperit un viermisor de aur, care i-a promis ca-i indeplineste trei dorinte daca il lasa in viata. Prislea l-a pus la pastrare in buletin, apoi a mincat al treilea mar de aur. Au urmat, in mod firesc, al patrulea si al cincilea…

Dupa al saptelea mar de aur consumat, pe Prislea cel voinic l-a apucat de la burta – nu trebuie sa uitam ca, inainte de asta, el bause ness frecat! S-a dat mai spre fundul livezii si a stat acolo pret de citeva minute, timp suficient pentru ca niste draci de copchii din cartier sa vina si sa fure toate merele de aur din livada.

Daca Prislea cel voinic n-ar fi avut in buletin viermisorul de aur, sa-l ajute, cu siguranta ar fi fost dat afara pentru neglijenta in serviciu!

Mai multe despre Derek Trucks:

http://en.wikipedia.org/wiki/Derek_Trucks