Votul ca arma neincarcata

» Data: 27/03/2009 » Secţiunea: Uncategorized

De vreo 10 ani, romanii se prezinta in numar tot mai mic la vot. Din doua motive principale: au lucruri mai bune de facut si sunt profund dezamagiti de actuala clasa politica. Nici unul dintre cele doua motive nu este insa cu adevarat serios.

Suntem chemati la urne, in medie, chiar mai putin de o data pe an, intotdeauna duminica, intotdeauna la o data cunoscuta din vreme, asadar nu poti invoca presiunea agendei personale, lipsa de informatii si nici macar cine stie ce treburi urgente ivite peste noapte. Asistam mai degraba la o evidenta lipsa de implicare. 

Apoi, clasa politica nu este deloc diferita de electorat. Pentru mine, nu exista (aproape) nicio deosebire  intre politicianul care fura un milion de euro si taranul care, desi vede foarte bine placuta care spune “depozitarea gunoiului interzisa”, tranteste calul mort taman langa calea ferata, ca sa vada toata umanitatea cum arata un cadavru in descompunere.  Atentionati, amandoi devin la fel de agresivi, de vulgari, de mincinosi.  “Eu, dom’le?! Fugi de-aici ca te….” (se alege, dupa dorinta, “tai”, “sparg”, “calc cu masina/caruta”, “dau in judecata” etc. etc.)   

De fapt, nici unul dintre ei nu respecta legea. In niciun caz nu exista mustrari de constiinta. Diferenta este doar de scara sociala, de vizibilitate, nicidecum de caracter. In situatii similare se vor comporta exact la fel. Si taranul respectiv ar fura un milion de euro daca ar avea de unde. Atunci de ce sa fii dezamagit de politicieni daca seamana atat de bine cu poporul? Nu indignarea il face pe alegator critic la adresa politicianului ci invidia.

Se iveste insa o problema. Absenteismul conduce la o lipsa de reprezentativitate a politicianului. Cand la urne se prezinta doar 30% dintre alegatori, ai toate motivele sa crezi ca votul este viciat. Ce s-ar fi intamplat daca toti romanii si-ar fi exercitat dreptul de vot? Si mai trist este faptul ca, indeobste, cei care chiulesc sunt tinerii, iar cei mai responsabili sunt pensionarii. Ceea ce confera rezultatului o tenta sa-i zicem “batraneasca” (fara nici un fel de ofensa), conservatoare, statica.

Si atunci? Ce se poate face pentru a mari semnificativ numarul votantilor? Voi propune in cele ce urmeaza cateva solutii, unele probabil fantastice la prima vedere. Dar realul nu este decat un caz particular al fantasticului.

1. votul pe net (cu ajutorul calculatorului)

» Citiţi şi alte articole din secţiunea: Uncategorized

3 comentarii la “Votul ca arma neincarcata”

  1. teo a scris:

    Foarte tare ideea…In ziua de azi, tinerii petrec majoritatea timpului in fata calculatorului, poate asa o sa voteze si ei si nu o sa ne mai conduc PSD-isti, multa vreme de acum inainte.

    P.S. Mult succes si la multe articole minunate publicate pe blog

  2. Ioana a scris:

    Un profesor ne-a demonstrat,dupa ce ne arataseram profund jigniti de ideea ca cei care ne conduc ne reprezinta in totalitate,ca de fapt chiar asa este.Intr-adevar,mai ales noi,tinerii,dam vina pe absolut toata lumea pentru clasa politica pe care o avem,dar nu ne gandim ca am putea face chiar noi ceva.Pentru ca daca ne-am lua toti in serios responsabilitatea de a vota,sunt sigura ca s-ar vedea o diferenta…Sa ne uitam la alegerile parlamentare din 2008…

  3. Marcela a scris:

    Daca s-ar introduce votul pe net, cel mai probabil va fi mai usor sa se faca smecherii. Internetul e un mijloci facil pentru ilegalitati. Sa presupunem ca votul va consta in introducerea datelor: nume, prenume, serie buletin si CNP. De aceste date se poate face rost foarte usor si astfel, voturile se pot duce oriunde! Poate ar trebui lucrat mai mult la motivatia oamenilor (si nu la manipulare prin mese calde si promisiuni). Tin minte si acum cata incredere aveam in Tariceanu. Ziceam ca e destept, are bani, deci nu va fura, va face, va drege etc. Acum, facand o retrospectiva, cred ca s-a miscat cam incet pentru asteptarile mele. Nu cred ca motivul absentei la vot este comoditatea romanilor. Cred ca sunt prea dezamagiti, dezorientati si dezinteresati. Si mai cred ca nu numai cei pe care-i alegem trebuie sa faca ceva pentru noi. Si noi trebuie sa facem ceva pentru NOI!

Comentează acest articol

© 2009 Cătălin Onofrei | Platforma blog WordPress µ | Design YGoY | Tuning Idle Living | Log in
Platforma Ziaruldeiasi.ro Intellisource CMS Newspaper Edition | Hosting oferit de Develbox