Tratatul de la Lisabona si obsesiile integrarii europene

» Data: 24/06/2008 » Secţiunea: Politica

Reforma institutionala a Uniunii Europene se aseamana tot mai mult cu bolovanul lui Sisif care se rostogoleste inapoi exact atunci cind pare sa fie gata de finalizare.

Intilnirea la virf a liderilor europeni desfasurata la Bruxelles la sfirsitul saptaminii trecute a lasat Uniunea asa cum o gasise la debutul sau. Adica complet buimacita, dupa ce irlandezii au respins prin referendum ratificarea Tratatului de la Lisabona. Ceea ce inseamna, in teorie – pentru ca e nevoie de unanimitate ca documentul sa devina operant in spatiul comunitar – ca intregul cadru institutional pus la punct cu mare dificultate in urma unor laborioase negocieri derulate sub bagheta Angelei Merkel nu mai poate intra in vigoare. Si asta dupa ce a trebuit sa se renunte la un proiect si mai grandios, acela al unei Constitutii Europene, in urma respingerii acesteia, tot prin referendum, in Franta si Olanda.

Cum era de asteptat, sefii de stat si de guvern reuniti la Bruxelles declara cu totul altceva: e vorba doar de un accident de parcurs, ratificarea trebuie sa continue in toate celelalte tari care nu au facut-o pina acum, urmind ca in luna octombrie sa se identifice, impreuna cu Irlanda, o solutie care sa deblocheze situatia. Mai concret, planul este acela de a propune citeva modificari alte tratatului care sa vizeze doar Dublinul, un pretext pentru a organiza un nou referendum, cu speranta ca de aceasta data irlandezii vor spune, corect, “Da”. Nu ar fi prima data cind se intimpla asa ceva. Si Tratatul de la Nisa, care, tehnic vorbind, este acum inca in vigoare, a fost aprobat de Irlanda dupa un referendum cu repetitie.

Problema e ca, intre timp, lucrurile risca sa se complice. Presedintele ceh Vaclav Klaus, un binecunoscut eurosceptic, a declarat ca, in opinia sa, ar trebui ca, in conditiile actuale, sa se renunte la Tratatul de la Lisabona, in timp ce in Marea Britanie presiunea celor care cer guvernului sa organizeze un referendum pe aceasta tema a crescut considerabil dupa NU-ul irlandez. Asa se explica de ce, desi zilele trecute parlamentarii britanici aprobasera tratatul cu pricina, premierul Gordon Brown intirzie sa valideze formal ratificarea documentului, prevalindu-se pe faptul ca exista un proces in justitie in care se solicita ca executivul de la Londra sa fie obligat sa organizeze un referendum. Asa ca reforma institutionala a Uniunii Europene se aseamana tot mai mult cu bolovanul lui Sisif care se rostogoleste inapoi exact atunci cind pare sa fie gata de finalizare.

Promotorii tratatului – in mare, aceiasi care au dorit in trecut sa impuna si Constitutia Europeana – privesc o astfel de perspectiva ca o adevarata catastrofa, vorbind de consecintele negative majore pe care impotmolirea acestuia le-ar avea asupra constructiei comunitare. Fara o reforma institutionala, spun ei, UE nu mai poate functiona. In particular, se blocheaza automat orice viitoare extindere, cum ar fi aceea a Croatiei, de altfel singura tara cu perspective realiste de aderare. Nu toata lumea e de acord cu acest punct de vedere. Pina la urma, totul depinde de ce viziune are fiecare asupra proiectului european in ansamblu. Si, pina la urma, asta e problema de fond, care nu se discuta decit extrem de timid.

Motivul e acela ca s-a consolidat, in zeci de ani, o elita politica si birocratica europeana care e obsedata de ideea ca Europa trebuie tot mai adinc integrata, daca se poate, pina la un nivel de federalizare dupa modelul american. Cei in cauza si-ar dori reglementari comune aproape peste tot, de la taxe si impozite pina la politicile in domeniul imigratiei, de la legislatia muncii la politicile de sanatate. Ele considera acest obiectiv drept o axioma, singurele necunoscute raminind doar ritmul adincirii integrarii. Paradoxul situatiei e acela ca, in timp ce acest tip de limbaj a confiscat in mare masura discursul public despre Uniunea Europeana, in realitate, statele membre nu reusesc sa se puna de multe ori de acord chiar in chestiuni care tin de dezideratul constituirii unui spatiu economic comun, obiectiv in jurul caruia planeaza cele mai putine controverse.

Temele principale de pe agenda ultimei reuniuni la virf de la Bruxelles trebuiau sa fie cresterea preturilor la mincare si la combustibili, teme care au fost, insa, expediate, pina la urma, in plan secund de criza prilejuita de referendumul din Irlanda. Dar e ironic faptul ca liderii europeni isi propuneau sa gaseasca solutii comune, de exemplu pentru cresterea pretului benzinei si motorinei, in timp ce, in paralel, strategia energetica a Uniunii Europene e minata chiar din interior de state membre ca Italia sau Germania, care au preferat sa faca propriile lor aranjamente cu Rusia pe acest subiect.

Atunci cind se petrec astfel de evenimente precum cel din Irlanda, eurocratia de pe continent are, de regula, doua explicatii. De vina sint politicienii de pe scenele nationale, care, din motive egoiste, prezinta, de cele mai multe ori, interesele tarilor lor in antiteza cu cele ale Uniunii in ansamblu, si mass media, care propaga astfel de puncte de vedere. Asta declara iritat, chiar zilele trecute, veteranul premier al Luxemburgului, Jean Claude Junker. O alta explicatie se incadreaza perfect in tiparul euro-limbii de lemn: rezultate precum cel din Irlanda de astazi sau din Franta si Olanda in trecut exprima frustrarea locuitorilor Europei fata de ceea ce ei considera a fi indepartarea Bruxelles-ului de cetateni. Fraza suna bine pe hirtie. Numai ca se presupune din start ca trebuie sa existe obligatoriu solutii care sa transforme din temelii institutiile europene, apropiindu-le de omul de pe strada fara a le face nefunctionale.

Dar poate nici nu e nevoie de asa ceva. Poate ca UE nici nu trebuie sa-si propuna o grandioasa integrare politica, ci doar sa creeze un spatiu functional de cooperare economica si in toate aspectele care in mod natural trebuie gestionate la nivelul intregului continent. Acesta este punctul de vedere promovat in special de britanici, privit insa cu multa ostilitate si iritare de catre partizanii federalismului european, care, in mare, vorbesc cam cum o face pe la noi Adrian Severin. S-ar putea, insa, ca socuri precum cel irlandez si altele de acelasi fel sa mai schimbe putin perspectiva.

» Citiţi şi alte articole din secţiunea: Politica

Comentariile sunt dezactivate.

© 2008 Alexandru Lăzescu | Ziarul De Iasi