Media şi medicii

» Data: 15/04/2008 » Secţiunea: Media

Contează în principal impresiile de moment şi judecăţile simplificatoare emise pe un ton emoţional. Pe acest teren jurnalismul militant populist este la el acasă.

Deşi acum lucrurile par să se mai fi liniştit am asistat în ultimele luni la o frenetică campanie mediatică care ţinteşte corpul medical centrată pe acuze de culpă medicală si pe şpăgile solicitate în spitale pacienţilor. Sigur, se spune de regulă că nimeni nu face incriminări în ansamblu dar maniera în care se poartă discuţia elimină în mare măsură astfel de nuanţări. Aşa că în final rămînem cu un masiv curent de opinie negativ la adresa comunităţii medicale în general.

Două sînt explicaţiile. Prima: cazurile cele mai mediatizate sînt din categoria dramelor umane cu puternic impact emoţional, cu atît mai mult atunci cînd la mijloc sînt copii. Or, acest gen de materiale oferă prin chiar natura lor subiecte de presă extrem de apetisante, cu mare priză la public.  A doua: practica „atenţiilor” pentru doctorii, asistentele medicale sau infirmierele din spitale este extrem de răspîndită; face deja parte din categoria regulilor împămîntenite.

Problema e că graniţa dintre condiţionarea financiară explicită, absolut blamabilă, pe de o parte, şi practica cadourilor rituale, inclusiv cele în bani, pe de alta, e una extrem de fluidă. De aceea acuzele privind tranzacţiile cu sănătatea sau chiar cu viaţa oamenilor cad pe un teren fertil din perspectiva opiniei publice. În plus, în cazul situaţiilor de presupusă culpă medicală un factor agravant e acela că ziarele, televiziunile, radiourile, nu au de regulă la dispoziţie jurnalisti capabili să abordeze în cunoştinţă de cauză astfel de subiecte delicate. Contează în principal impresiile de moment şi judecăţile simplificatoare emise pe un ton emoţional. Pe acest teren jurnalismul militant populist este la el acasă.

Ceea ce nu înseamnă deloc că nu există culpe medicale, indiferenţă sau chiar iresponsabilitate în sistemul medical romanesc. Numai că accentele sînt importante atunci cînd mesajul ajunge la nivelul opiniei publice. Pacienţii si mai ales rudele lor tind să simplifice imediat lucrurile si plecînd de la chestiuni minore sau de la false impresii să considere că medicul din faţa lor e automat un ticălos sau un nepriceput, după caz.

Un curent negativ de opinie de genul celui instaurat în ultima perioadă devine un factor care stimulează exodul medicilor si agravează situaţia oricum critică din sistemul de sănătate din Romania. De aceea e nevoie de un plus de responsabilitate şi în mass media şi în rîndul decidenţilor politici care nu dau deloc senzaţia că înţeleg cu adevărat riscurile şi consecinţele pe termen lung ale fenomenului.

» Citiţi şi alte articole din secţiunea: Media

Comentariile sunt dezactivate.

© 2008 Alexandru Lăzescu | Ziarul De Iasi