Mass media si Norica

» Data: 14/01/2008 » Secţiunea: Politica

Norica Nicolai beneficiaza de o buna doza de indulgenta si de un deficit de curiozitate. Intre timp tobele mediatice bat mai departe, dupa obicei, vechea partitura.

Ca de obicei, atunci cind guvernul Tariceanu in ansamblu sau unii membri ai sai au probleme se pune totul automat in circa razboiului intre palate. Aceasta eticheta salvatoare se dovedeste extrem de utila pentru ca deturneaza discutia de la problema de fond. Au fost surprinsi Decebal Traian Remes si Ioan Avram Muresan facind trafic de influenta intr-un restaurant, de vina sint procurorii aserviti lui Traian Basescu care nu numai ca ii hartuiesc pe cei doi si nu-i lasa sa ia linistiti masa, dar prin acolitii lor din TVR ii mai si expun dusmanos oprobiului public prin intermediul micilor ecrane. Face Ludovic Orban un accident si nu catadicseste sa-l anunte la politie ca toata lumea decit dupa mai bine de 24 de ore, de vina sint serviciile secrete care chipurile au filmat evenimentul. Iar daca ne referim la ultima disputa, aceea in jurul numirii Noricai Nicolai in functia de ministru al Justitiei, ni se spune ca acest nou scandal va abate peste capul tarisoarei o lista intreaga de nenorociri, intre care blocare reformei in Justitiei si compromiterea summit-ului NATO de la Bucuresti din primavara. Ultima speculatie a si provocat de altfel mirarea consternata a secretarului general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, aflat in vizita la Bucuresti. Procedeul in sine nu e defel original dar se dovedeste a fi destul de eficient. E vorba de o formula clasica de deturnare a atentiei pentru acoperirea mediatica a „urmelor”, procedeu care a fost de altfel bine demontat intr-un comentariu publicat recent pe HotNews.ro sub semnatura lui Dan Tapalaga.

Desi in mod normal multi ar trebui sa sesize ca lucrurile sint cusute cu ata alba, totusi mecanismul de dezinformare bazat pe sintagma salvatoare a razboiului dintre palate pare sa functioneze totusi inca destul de bine. Pentru ca sintagma e repetata pina la satietate pe mutiple guri de tun mediatice. Opinia publica asta aude zi de zi, ceas de ceas. Si, ca orice lucru repetat de suficient de multe ori sfirseste prin a fi acceptat ca atare la nivelul opiniei publice, fara prea multe rezerve critice. Cu atit mai mult cu cit, tehnic vorbind, chiar asistam la confruntari intre presedinte si premier. Dar nu e nimic neobisnuit in asta, confruntarile sint regula in politica si adesea sint si folositoare ca mecanisme de autoreglare intr-o democratie. Ceea ce conteaza pina la urma e obiectul si fondul disputelor. Cine are dreptate si cine nu. Problema e ca aceste intrebari de bun simt se evaporeaza imediat cum apare un conflict de aceasta natura.

Mass media e cea care a impus acest tip de citire a evenimentelor si a inoculat public astfel de stereotipii. Pentru a fi corecti, reprosul nu ii este insa in intregime imputabil. Pentru ca ziarele si televiziunile preiau intre altele declaratii ale politicienilor care, in cea mai mare parte a lor, sint interesati sa creeze exact aceasta impresie. Intra in aceasta categorie Vadim Tudor si colegii sai din PRM, conservatorii lui Dan Voiculescu, dar si liderii PSD in frunte cu Mircea Geoana. Ultimii par sa mizeze in continuare pe o apreciere care pina acum s-a dovedit total neacoperita. Aceea ca daca vor infiera si ei alaturi de altii „razboiul dintre palate” romanii vor incepe sa tinjeasca, in tot mai mare masura, dupa o „providentiala liniste pesedista” pentru urmatoarea guvernare. Numai ca strategia nu pare sa aiba foarte multe sanse de reusita pentru ca dominanta tinde sa fie o alta impresie, aceea ca PSD se comporta ca un partid paiata de opozitie, permanent obsedat de ideea ca orice atacuri la adresa executivului Tariceanu ii servesc automat lui Traian Basescu.

Numai ca mass media nu este in ultima instanta o simpla portavoce pentru declaratiile politicienilor. Ar trebui sa aiba si curiozitatea si stiinta profesionala de a trece dincolo de ele. Ceea ce nu se intimpla insa din pacate decit intr-o masura relativ mica. De ce se intimpla asa? In primul rind pentru ca subrezenia profesionala a multor gazetari ii fac pe acestia sa repete papagaliceste lucrurile comume pe care la aud in jurul lor. E mai comod decit sa faci investigatii si sa analizezi argumente. Apoi pentru ca o parte din liderii de opinie din presa adopta cu buna stiinta aceasta linie nu din convingere, ci fie fiindca au interese de afaceri legate direct sau indirect de Palatul Victoria, fie pur si simplu pentru ca il antipatizeaza personal pe presedinte.

L-am auzit e pilda zilele trecute pe CT Popescu spunind ca presedintele nu are nici o justificare sa refuze semnarea decretului de numire in functie a Noricai Nicolai. Trebuia sa o faca, iar daca propunerea s-ar fi dovedit ulterior nepotrivita costurile politice urmau a fi suportate de premier. E o logica contorsionata. E greu de inteles de ce un inalt demnitar al statului nu ar trebui sa incerce sa descurajeze numirea intr-o pozitie de mare responsabilitate a unei persoane pe care o crede nepotrivita. Ar trebui sa fie chiar o obligatie. Putem discuta desigur daca argumentele sale sint valide sau nu, dar nu demersul in sine. La urma urmei, unul dintre cele mai importante mecanisme care functioneaza, intr-o democratie in care mass media e de regula actorul principal, e acela prin care atunci cind se fac nominalizari pentru functii importante in stat, persoanele cu pricina fac obiectul unor ample investigatii si analize de presa. Si adesea, si in America si in Europa, curente nefavorabile create in astfel de cazuri in opinia publica au dus la retragera unor candidaturi importante.

Din pacate, la noi a lipsit si cu acest prilej o dezbatere exact din acest ultim punct de vedere. Si nu doar in legatura cu acuzele presedintelui la adresa Noricai Nicolai. Exista cel putin doua aspecte mult prea putin discutate, dar foarte importante. Ele sint insa de substanta si au legatura cu o intrebare esentiala: ce fel de ministru al Justitiei va fi Norica Nicolai? Daca ne raportam la comportamentul ei din Senat incepind din 2005 incoace (votul negativ de la ordonanta de urgenta pentru infiintarea DNA propusa de Monica Macovei, demersurile de limitare a atributiunilor Agentiei Nationale de Integritate, introducerea unor prevederi in proiectul Legii Lustratiei care sa excepteze aplicarea ei in cazul unor fosti demnitar comunisti precum Ion Iliescu) deducem ca d-na Nicolai are convingerea ca e nevoie de o reticenta sporita in privinta anchetarii persoanelor influente din mediile politic si de afaceri, de mai putina transparenta in ceea ce priveste averile si interesele demnitarilor si ca in politica, pragmatismul (colaborarea PNL – PSD, de exemplu) trebuie sa prevaleze in fata principiilor morale. De aici incolo ramine sa aprecieze fiecare daca e potrivit sau nu un astfel de ministru in fruntea Justitei.

A doua chestiune urmareste in mare acelasi registru.E vorba de o afirmatie a jurnalistului Andrei Gheorghe care a sustinut public in citeva rinduri ca a primit la un moment dat un telefon de amenintare de la Norica Nicolai. In mod normal, breasla ziaristilor dar si ONG-urile active in domeniul libertatii de expresie ar fi trebuit sa fie ultragiate. Ne-am fi asteptat sa fie declansate investigatii si sa se ceara explicatii. Iar daca nu s-a facut asa ceva la momentul respectiv, acum, cind doamna cu pricina e pe cale de a deveni Ministrul Justitiei, chestiunea ar trebui neaparat elucidata pentru ca e vorba de maniera in care un demnitar aflat intr-o asemenea pozitie simbolica in stat se raporteaza la institutii si la felul in care isi vede responsabilitatile. Nimic de acest gen nu se intimpla insa. Norica Nicolai beneficiaza de o buna doza de indulgenta si de un deficit de curiozitate. Intre timp tobele mediatice bat mai departe, dupa obicei, vechea partitura.

» Citiţi şi alte articole din secţiunea: Politica

Comentariile sunt dezactivate.

© 2008 Alexandru Lăzescu | Ziarul De Iasi