De 9 mai

» Data: 12/05/2008 » Secţiunea: Politica

Cu cit se vorbeste mai mult pe vechiul continent despre “idealurile europene”, cu atit e mai evident faptul ca ceea ce primeaza e, pina la urma, interesul national al statelor membre.

Ziua de 9 mai trezeste ecouri diverse pe diferite meridiane. In UE si tot mai mult in Romania se sarbatoreste Ziua Europei. Mai mult la nivel oficial, unde autoritatile si tot felul de reprezentanti ai lumii politice se ingramadesc pe micile ecrane pentru a explica, intr-o redescoperita limba de lemn, semnificatia evenimentului. E drept, se mai pomeneste la Bucuresti si despre Ziua Independentei, bun prilej ca toti cei pomeniti mai sus sa se ingramadeasca si la depuneri de coroane, dar prima simbolistica pare sa cistige tot mai mult teren. Evenimentul cu pricina ii lasa, de altfel, profund indiferenti pe manjoritatea europenilor. Cu cit se vorbeste mai mult pe vechiul continent despre “idealurile europene”, cu atit e mai evident faptul ca ceea ce primeaza e, pina la urma, interesul national al statelor membre. Asa cum s-a intimplat in cazul strategiei energetice a Uniunii Europene, cind Italia si Germania, de exemplu, au preferat sa faca aranjamente separate cu Rusia. Semn ca, desi in mod evident cetatenii tarilor din Uniunea Europeana sint cit se poate de multumiti de libertatea de miscare si de celelalte avantaje practice oferite de apartenenta la un spatiu comun, “identitatea europeana” ramine doar un concept abstract, lipsit de substanta.

In schimb, in acest an, la Moscova, pe 9 mai, “ziua victoriei impotriva nazismului si fascismului” s-a organizat cea mai mare parada militara de la sfirsitul razboiului rece. O adevarata desfasurare de forta cu tancuri, avioane si rachete nucleare balistice de ultima generatie. Parada venea la doua zile dupa ceremonia de instalare oficiala a noului presedinte, Dimitri Medvedev, si la o zi dupa ce Vladimir Putin fusese confirmat in chip coplesitor, cu 87 de procente la votul din Duma, drept noul prim-ministru al Rusiei. Aceasta intreaga suita de manifestari grandioase viza atit o audienta externa, cit si una interna. Rusilor trebuia sa li se transmita simbolic mesajul ca tara lor ramine o mare putere mondiala, iar celor din afara, mai ales europenilor, sa li insufle teama si respect.

In ceea ce priveste manipularea perceptiilor, rusii sint, de altfel, cu adevarat maestri. Un comentator de la Moscova facea observatia ca, desi cele doua mandate de presedinte ale lui Vladimir Putin nu au acoperire in realizari remarcabile, perceptia dominanta este aceea a unei perioade de mari succese. Faptul ca explozia pretului gazelor si a pretului barilului de petrol a umplut visteria statului nu e, in sine, un merit al fostului presedinte. El a beneficiat doar de un context favorabil. Impresia de succes, nu doar din interiorul Rusiei, ci, in parte si din afara tarii se datoreaza unei abile si sofisticate masinarii de propaganda. Care in interior a exploatat frustrarile larg raspindite la nivelul unei populatii care a fost marcata profund de sentimentul pierderii razboiului rece. De unde si bucuria euforica a multor rusi, care au privit masiva desfasurare de forte din Piata Rosie drept un semn ca epoca umilintelor a luat sfirsit.

Dar pe 9 mai s-a mai intimplat ceva la Moscova. Am asistat la debutul public a tandemului de putere Putin – Medvedev. Cum va functiona el in realitate, ramine insa un mister. Se fac tot felul de speculatii, dar cine poate spune, pina la urma, daca vom asista doar la o continuare a regimului Putin sau Medvedev va avea chiar un rol semnificativ de jucat in viitor? In istoria Rusie, putinele scheme de partajare a puterii au avut intotdeauna viata scurta. Cu toate acestea, cel putin deocamdata, nu exista semne de ingrijorare privind iminenta unei perioade de instabilitate. Probabil pentru ca multi analisti mizeaza pe faptul ca Medvedev nu va fi nimic altceva decit o alta fata, un alt nume, pentru regimul Putin bis.

Ceea ce e limpede e ca, indiferent de formula de gestiune a puterii la virf, Rusia ramine o voce influenta la nivel global. Numai ca, in ciuda impresionantei parade militare din Piata Rosie, din punct de vedere practic, Gazprom-ul ramine un instrument de putere mai redutabil decit armele. Pentru ca securitatea energetica se numara printre marile provocari ale momentului. Legatura dintre liderii rusi si Gazprom e, de altfel, extrem de explicita. Actualul presedinte, Dimitri Medvedev, a fost pina recent presedintele Gazprom, iar noul presedinte va fi, probabil, Victor Zubkov, fostul prim ministru al Federatiei Ruse.

Gazprom a ajuns, imediat dupa ceremonia de instalare a presedintelui Medvedev, cea de-a treia corporatie din lume ca si capitalizare bursiera, depasind din acest punct de vedere multe nume grele, precum General Electric sau China Mobile. Iar o serie de previziuni cred ca ea ar putea deveni in citiva ani cea mai valoroasa din lume, detronindu-l pe actualul lider, Exxon Mobil. Corporatia are peste 400 de mii de angajati si varsa aproximativ 20 procente din bugetul statului.

Unii vor spune, si pe buna dreptate, ca si in Occident exista legaturi privilegiate intre marile corporatii, mai ales cele din domeniul petrolului, si liderii politici. Insa in acest caz e mult mai mult decit atit. Gazprom-ul a devenit realmente principalul instrument de politica externa a Moscovei, pe care il utilizeaza fara nici un fel de retinere ori de cite ori are nevoie. Desi, in mod previzibil, Vladimir Putin a declarat in repetate rinduri in discursurile oficiale ca energia nu trebuie utilizata ca instrument politic, Vladimir Milov, actualul presedinte la Institutului de Politica Energetica de la Moscova si un fost ministru adjunct al Energiei, recunoaste deschis ca, in diferite ocazii, Gazprom a fost folosit pentru a pedepsi tari din vecinatatea Rusiei.

In ultima vreme am avut parte de demonstratii nationaliste, evident incurajate de autoritati, in China, ca reactie la protestele pro-Tibet de pe traseul flacarii olimpice, si de explicite manifestari de aceeasi factura, precum ampla parada militara din Piata Rosie, la Moscova. In deplin contrast, Ziua Europei s-a consumat intr-o deplina apatie. Vor zice unii ca e vorba, pina la urma, doar de un semn de reconfortanta normalitate. Problema e ca aceasta Europa apatica, oarecum debusolata, si Occidentul in general vor trebui sa gaseasca, vrind nevrind, pe termen mediu si lung, raspunsuri adecvate fata de doua mari puteri care par dispuse sa provoace, mult mai mult decit in prezent, destule turbulente la nivel global.

» Citiţi şi alte articole din secţiunea: Politica

Comentariile sunt dezactivate.

© 2008 Alexandru Lăzescu | Ziarul De Iasi